Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Lacrimile elevei de 11 ani, efect direct asupra Ministrului Educației. Își va dona salariul până la finalul mandatului

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că va lucra fără salariu până la finalul mandatului. Gestul său vine după ce a fost criticat pentru faptul că se uita pe telefon în timpul unui discurs în lacrimi al unei eleve de 11 ani, în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia pentru Învățământ din Senatul României.

Mihai Dimian s-a scuzat și a spus că a avut „urgențe care, în acel moment, nu suportau amânare”. Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul Educației a explicat contextul.

Mihai Dimian spune că își va dona salariul până la finalul mandatului

Fragment din postarea lui Mihai Dimian: „Eu îmi amintesc de o zi în care m-am trezit la ora 2 pentru a putea lucra la urgențele legate de PNRR și a face astfel loc în agendă și diverselor evenimente la care fusesem invitat, precum Zilele UNESCO - 70 de ani - la Politehnica București, Maratonul de educație antreprenorială, Dezbaterea despre tineri, educație și sănătate mintală, Deschiderea Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, Întâlnirea cu o asociație a medicilor din diaspora, pe lângă activitățile curente de la minister. Am revenit acasă după ora 21 și am văzut un anumit extras de la unul dintre evenimente care a generat mai multe reacții negative la adresa mea. (...)

Acest eveniment nu a fost un dialog cu ministrul educației, ci o masă rotundă cu mai mult de 100 de participanți, specialiști în diverse domenii și elevi. Faptul că am rămas la eveniment mai mult decât îmi permitea agenda s-a datorat tocmai dorinței de a asculta cât mai multe dintre părerile specialiștilor și ale elevilor. În ceea ce privește faptul că am răspuns unor mesaje pe telefon, a fost vorba despre urgențe care, în acel moment, nu suportau amânare. Erau dificultăți legate de avizarea amendamentelor la un proiect de lege privind digitalizarea cercetării, care e jalon PNRR, erau dificultăți legate de finalizarea raportării a mii de proiecte din educație și cercetare având ora 15, ca termen limită, și altele.

Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva, dar vă invit să urmăriți întregul eveniment, nu doar extrasul respectiv, pentru a trage concluzii, în contextul dat. Puteți viziona intervențiile altor elevi, puteți discuta cu participanți pentru a vă forma o părere în legătură cu cele întâmplate la acest eveniment, puteți răspunde la mesajul Ilincăi care era adresat tuturor (“voi”, profesori, părinți) nu doar mie, în particular. Cât despre mine, sper să mă iertați dacă veți considera că am greșit și voi lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat interimar, donând salariul de ministru Așezământului de copii Sf. Ierarh Leontie.”

Ilinca, acea elevă de clasa a V-a, în vârstă de 11 ani, a avut un discurs emoționant, care s-a viralizat rapid și care a impresionat multă lume. Cu lacrimi în ochi, ea a explicat despre presiunile la care sunt supuși elevii în școală, atât din partea profesorilor, cât și a părinților. Ea face referire la învățământul românesc în ansamblu și la modul în care acesta este structurat. În timp ce Ilinca vorbea, ministrul Educației, Mihai Dimian, se uita pe telefon, iar acel gest a fost considerat nepotrivit.

Dezbaterea respectivă era despre sănătatea mintală a elevilor, în contextul asaltului rețelelor de socializare și a cerințelor din partea profesorilor și părinților. Ilinca a pus accent pe nevoile reale ale unui elev și a criticat faptul că elevilor li se impun interdicții sau restricții, dar fără o educație reală despre tehnologie sau inteligență artificială. Ilinca a subliniat că elevii sunt, mai degrabă, judecați decât ascultați, iar numărul de teste este foarte mare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE