Donald Trump a criticat vineri amenda de 890 de milioane de euro aplicată de UE companiei Google, parte a grupului Alphabet, și a anunțat că Statele Unite vor deschide o anchetă ca măsură de retorsiune, transmite Reuters, citată de Agerpres.
UE amendează Google cu 890 de milioane de euro, iar Trump anunță o anchetă în replică
„Uniunea Europeană va plăti un preț foarte mare pentru acest comportament ilegal și foarte ne-etic”, a scris liderul de la Casa Albă.
„Vom iniția imediat o Anchetă 301 împotriva practicii de JEFUIRE a Companiilor Americane”, a spus Trump pe platforma sa online Truth Social, referindu-se la capitolul 301 al Legii Comerțului din 1974.
Comisia Europeană a amendat joi Google pentru nerespectarea regulilor care urmăresc limitarea puterii marilor companii din domeniul tehnologic, mai exact pentru tratamentul considerat inechitabil aplicat concurenței în domeniul căutărilor online și în magazinul de aplicații Google Play.
