Jaf la o bancă din Germania. Aur și 30 de milioane de euro, furate cu ajutorul unui burghiu uriaș. Poliție: „A fost ca în Ocean's Eleven”

Un jaf ca în filme a avut loc la banca Sparkasse, din orașul german Gelsenkirchen. De altfel, un purtător de cuvânt al Poliției chiar a comparat spargerea cu acțiunea din filmul „Ocean's Eleven”.

Hoții au pătruns în seiful băncii printr-o gaură făcută cu un burghiu uriaș. Au plecat cu bani, aur, argint și bijuterii, iar pagubele sunt estimate la 30 de milioane de euro. Ei au reușit să deschidă peste 3.000 de casete de valori și au fugit printr-o parcare din apropierea clădirii.

Jaf la banca Sparkasse, din orașul german Gelsenkirchen

Poliția spune că hoții au profitat de perioada Crăciunului și au acționat „ca la carte și au executat acțiunea foarte profesionist”.

Lovitura a avut loc în weekend, dar a fost descoperită luni, datorită unei alarme de incendiu care a alertat pompierii. Martorii au spus că au observat mai multe persoane cu sacoșe mari pe scările acelei parcări, în noaptea de sâmbătă, 27 decembrie, spre duminică.

Banca a rămas închisă din motive de securitate, iar mai mulți clienți, îngrijorați pentru bunurile lor, s-au adunat în fața clădirii, conform Reuters.

Hoții încă nu au fost prinși, iar identitatea lor și ora exactă a loviturii rămân incerte. Polițiștii au divulgat doar că au cercetat imaginile de pe camerele video, în care apare o mașină puternică Audi RS6 în timp ce ieșea din parcare, pe strada pe De-La-Chevallerie-Strasse, în primele ore ale dimineții de luni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE