Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

VIDEO Orașul Arad, acoperit de un nor gros de fum, după un incendiu la o fabrică de polistiren. Au fost trimise trei mesaje Ro-Alert

Oraşul Arad a fost acoperit de un nor gros de fum, miercuri dimineaţă, după un incendiu izbucnit la o fabrică de la periferie, din apropierea autostrăzii. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a transmis un mesaj de alertă locuitorilor.

Incendiul a izbucnit în zona industrială din cartierul Aradul Nou şi a fost anunţat la numărul 112 înainte de ora 8:00, iar pompierii au trimis mai multe autospeciale de stingere.

11/03/2026 , 09:21

ISU Arad anunță că nu s-au înregistrat victime

Reprezentanții ISU Arad au transmis că intervenția pompierilor a început la ora 7:45 și, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Incendiul a fost localizat și nu mai există riscul ca flăcările să ajungă la halele din zonă.

„Colegii mei sunt foarte aproape de a lichida acest incendiu. În acest moment, incendiul este localizat și se acționează pentru stingere, dar este important de spus că nu mai există pericol de extindere. Au fost degajări puternice de fum și am transmis trei mesaje Ro-Alert.

Intervenția nu este finalizată așa că nu putem să comunicăm care a fost cauza acestui incendiu, aceste detalii se vor afla după finalizarea intervenției. Vă pot confirma că în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime. Pompierii intervin de la ora 7:45.

Este important ca oamenii să respecte recomandările autorităților: să rămâne în locuințe, să nu deschidă geamurile și aștepte finalizarea intervenției”, a declarat, în direct la Euronews, Ruxandra Kovacs-Klain, Purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

(stire initiala)

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, cu degajări mari de fum, a anunţat ISU.

„Din cauza cantităţii semnificative de fum rezultat, a fost transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT pentru persoanele aflate în zona din proximitatea locului intervenţiei.

La faţa locului intervin echipaje ale ISU Arad, cu un dispozitiv format din şase maşini de stingere, o ambulanţă SMURD, un echipaj de descarcerare şi o autoscară. În sprijinul pompierilor arădeni acţionează şi echipaje ale ISU Timiş, cu două maşini de stingere”, a informat ISU Arad.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, la intervenție au fost solicitați și pompierii din județul Mureș, care dispun de o autospecială echipată cu patru roboți de intervenție pentru incendii de mari proporții.

La fața locului acționează, pe lângă pompierii din Arad și Mureș, și echipaje din județul Timiș, care utilizează mai multe autospeciale de stingere, precum și o cisternă de mare capacitate ce poate transporta 30.000 de litri de apă.

Între timp, reprezentanții ISU Arad au transmis că a fost emis un al doilea mesaj RO-Alert către populație.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE