Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

News Alert. UPDATE Incendiu la CET Vest din București, 2.000 de blocuri fără apă caldă. Ministrul Energiei: Reparațiile pot dura până la un an

Un incendiu a izbucnit aseară la termocentrala CET Vest din Capitală. Focul a afectat trei transformatoare și o stație electrică. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale de mare capacitate și au reușit într-un final să stingă flăcările.

21/04/2026 , 07:52

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Reparațiile la CET Vest pot dura până la un an

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat, într-o postare pe Facebook, că s-a deplasat la fața locului imediat după producerea incidentului și a dispus măsuri urgente pentru limitarea efectelor, menținerea alimentării cu energie termică și electrică și reluarea în siguranță a activității.

Potrivit acestuia, în momentul izbucnirii incendiului, o stație de 110 kV a rămas temporar fără tensiune, însă alimentarea a fost restabilită rapid, după o întrerupere de aproximativ 8 minute, care a afectat un consum de 7 MW. Instalațiile Transelectrica, din care este alimentată zona de vest a Capitalei, funcționează în prezent în parametri normali.

Incendiul a afectat două transformatoare de 110/6 kV destinate alimentării serviciilor interne ale centralei, însă transformatoarele centralei cu ciclu combinat nu au fost avariate.

Mai mult, oficialul a subliniat că procesul de reparație a instalațiilor afectate ar putea dura până la un an, cu target-ul de a rezolva toate aceste dificultăți și deficiențe create de incendiu până în luma septembrie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, nu s-au înregistrat victime. Cu toate acestea, aproximativ 40% din București a rămas fără apă caldă din cauza avariei.

La ora 12 și jumătate, șeful ISU, Raed Arafat, vorbea despre faptul că 30 de tone de ulei sunt în proces de ardere. Pe parcursul nopții intervenția pompierilor a făcut ca acest incendiu să se stingă.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 23:00 și a afectat mai puțin de trei generatoare electrice. Intervenția a fost una atipică, pompierii fiind nevoiți să acționeze direct pentru stingerea uleiului care alimenta răcirea generatoarelor și care a luat foc.

Operațiunea s-a desfășurat cu apă și spumă, în condițiile în care roboții de stingere nu erau disponibili, fiind trimiși la mentenanță. Din acest motiv, intervenția a fost realizată exclusiv de echipele de pompieri.

Incendiul s-a manifestat violent, iar flăcările au fost vizibile din mai multe zone ale Capitalei, iar cetățenii care stau în apropiere au fost îndrumați spre a-și închide geamurile, tocmai din cauza degajărilor de fum.

Nu au fost înregistrate victime, însă incendiul a provocat pagube materiale. În prezent, autoritățile urmează să stabilească exact cauza producerii incendiului.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE