Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ilie Bolojan: Nu se va acționa asupra normei de hrană. A fost doar o discuție de analiză

Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări că nu se va acționa asupra normei de hrană pentru bugetari, în condițiile în care șeful UDMR a afirmat că aceasta ar putea fi eliminată pentru a se face o economie de aproximativ 2,5 miliarde de lei.

Într-un interviu acordat TVR 1, Ilie Bolojan a dat detalii despre întâlnirea pe care liderii coaliției au avut-o marți la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.

„Am avut o întâlnire cu dânsul, cu președinții partidelor din coaliție în care am discutat probleme care țin de pregătirea bugetului, de aspectele care sunt cuprinse în pachetul pentru reforma în administrație, de cele care țin de politica externă, în așa fel încât să existe o aliniere cu domnia sa pe componenta de politică externă”, a afirmat Bolojan.

Ilie Bolojan, despre pregătirea bugetului pentru 2026: Ar trebui ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să putem pregăti acest buget

Întrebat despre disensiunile din coaliție și dacă s-a ajuns la un acord de pace, Bolojan a subliniat că cea mai importantă decizie este „cea legată de avea un buget realist cât mai repede posibil”.

„Nu e vorba despre acord de pace. Suntem în fața unor decizii pe care trebuie să le punem în practică. Cea mai importantă este cea legată de avea un buget realist cât mai repede posibil. Asta ar însemna că ar trebui ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuțiile legate de principalele alocări, proiectele de investiții, de alte aspecte care țin de buget. În pregătirea bugetului în prealabil ar fi bine să adoptăm și vom adopta, cred eu, din motive de calendar pachetul pentru administrație și cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare.

Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că în afară de avizarea de la ministere e nevoie și de un vot în CES, în așa fel încât să fie parcursă integral procedura. Asta necesită două, trei zile în plus”, a explicat prim-ministrul.

Ilie Bolojan, despre posibilitatea eliminării normei de hrană pentru militari: A fost doar o discuție de analiză

„Nu mai este nevoie de armonizare pe ceea ce s-a convenit. Ieri a fost discuție destul de lungă care a fost închisă în cursul zilei de azi în care elementele de bază ale pachetului pentru reforma în administrație au fost convenite. E adevărat că ieri au fost luate în calcul și alte aspecte care țin de realizarea unor economii la cheltuielile de bază în așa fel încât să existe spații fiscale pentru a susține investițiile anul acesta.

Închizându-se toate aceste discuții, inclusiv cele care au fost legate de norma de hrană, ele au rămas într-o fază în care nu se va acționa asupra normei de hrană. A fost, deci doar o discuție de analiză”, a punctat Ilie Bolojan, la TVR 1.

Întrebat cine a propus eliminarea normei de hrană, Bolojan a afirmat că această discuție și celelalte măsuri au fost discutate la propunerea Ministerului de Finanțe”.

„A fost o discuție legată de ipoteze de lucru, iar celelalte aspecte care sunt cuprinse sunt legate de reducerea de cheltuieli de aproximativ 10% în administrație.

Că ne place, că nu ne place, aici nu e vorba de tăieri. E vorba despre a face un audit de personal în fiecare instituție și acolo unde se constată că există posibilități de a reduce cheltuielile, acolo unde personalul este supradimensionat, este rațional pur și simplu să reduci aceste cheltuieli. Ele sunt cheltuieli de bază care se multiplică an de an și cât timp România nu are bani din veniturile proprii să asigure echilibrele bugetare și trebuie să împrumute cu sume foarte mari de bani, în fapt noi risipim acești bani. Această măsură este una care se va pune în practică și ar trebui să aibă efecte în anii următori”, a mai spus prim-ministrul.

Bolojan: „Unde personalul este supradimensionat vor trebuie să-și facă reduceri de cheltuieli”

Bolojan a vorbit și despre cum va fi realizată reducerea cu 10% cheltuielilor.

„E vorba despre reducerea cheltuielilor salariale în așa fel încât să avem acest efect atât în administrația locală prin grilele care țin cont de numărul de locuitori ai fiecărei unități administrativ teritoriale. Aceste grile vor fi reduse în așa fel încât acolo unde personalul este corect calculat nu vor fi afectați.

Cel puțin o treime din localitățile din România sunt în această situație. Acolo unde personalul este supradimensionat vor trebuie să-și facă reduceri de cheltuieli”, a punctat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE