Ilie Bolojan a anunțat vineri, la Consiliul Național Tripartit, că proiectele de lege privind reforma administrativă și pachetul de relansare economică vor fi aprobate împreună, reforma creând spațiul fiscal necesar implementării măsurilor economice.
În cadrul consultărilor de la Palatul Victoria, premierul a subliniat că cele două pachete legislative ar urma să fie adoptate înainte de aprobarea bugetului pe 2026, prezentând principalele obiective macroeconomice: deficit bugetar de 6,2% pe cash, investiții de 7% din PIB, absorbție ridicată a fondurilor europene și inflație țintită la 4% la finalul anului.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că reforma administrativă va ține cont de reducerile de personal deja aplicate în 2025, exemplificând cu învățământul preuniversitar, unde nu vor fi impuse noi tăieri suplimentare. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat măsurile de stimulare a investițiilor și sprijin pentru IMM-uri, complementare celor adoptate anul trecut.
Potrivit Guvernului, reprezentanții patronatelor au apreciat mesajul de stabilitate economică transmis de cele două proiecte și au subliniat nevoia de reducere a cheltuielilor statului, debirocratizare și susținere a IMM-urilor, precum și a proiectelor din energie și infrastructură digitală.
