Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a subliniat vineri că transparența reprezintă un factor esențial pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în instituții.
Ilie Bolojan: „Există numeroase zone din instituțiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control”
Bolojan a afirmat că, odată cu publicarea motivării deciziei Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la declarațiile de avere, este necesară o analiză atentă a eventualelor modificări legislative, astfel încât să fie menținute transparența și accesul public la informații relevante.
„Nu am comentat, în general, deciziile Curții Constituționale sau ale instanțelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparența declarațiilor de avere, experiența acumulată în România în acești ani arată că transparența publicării acestor declarații, atunci când deții o funcție publică, a fost un câștig. Asigurarea transparenței este un element esențial pentru recâștigarea încrederii în instituții. În plus, există numeroase zone din instituțiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control - de la cumulul de câștiguri, până la indemnizații care nu se justifică - iar transparența declarației acționează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul. Vedem, din păcate, ce se întâmplă în unele companii de stat, unde câștigurile 'au fost secretizate”, a scris Bolojan, pe Facebook.
„Este important să construim o cultură a transparenței”
Bolojan a evidențiat că, în orice sistem, transparența este un instrument administrativ eficient care limitează corupția.
„După publicarea motivării deciziei Curții Constituționale, este necesar ca situația să fie analizată pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparența și accesul public la informații relevante. Voi susține acest lucru. În același timp, este important să construim o cultură a transparenței, nu doar prin reglementări clare, ci și prin aplicarea consecventă a acestora și prin măsuri suplimentare care să întărească integritatea în sectorul public. Perioada următoare trebuie să aducă un efort susținut în această direcție”, a completat liderul PNL.
Decizia CCR legată de declarațiile de avere
Curtea Constituțională a decis ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice. Totodată, aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.