Iarnă extremă la Kiev. Peste 1.000 de imobile rezidențiale au rămas fără căldură timp de cel puțin 2 luni

Peste 1.100 de imobile rezidențiale din Kiev vor fi private de încălzire timp de cel puțin două luni în plină iarnă, centrala termică care le deservea suferind pagube ''critice'' într-un recent atac rusesc, a anunțat joi primarul capitalei ucrainene, relatează AFP.

„Situl a suferit pagube critice și vor fi necesare cel puțin două luni pentru a readuce sistemele și echipamentele sale în stare de funcționare, cu condiția să nu existe noi lovituri distrugătoare ale dușmanului”, a declarat Vitali Kliciko pe Telegram.

Este vorba despre centrala Darnițka, aflată în estul Kievului și care furnizează curent și încălzire pentru ''peste 1.100 de imobile'' rezidențiale situate în apropiere, a precizat primarul.

Autoritățile au instalat puncte de încălzire în cartierele afectate și intenționează să aprovizioneze prioritar cu electricitate imobilele din această zonă, în contextul în care penele de curent au fost numeroase în oraș după ultimele atacuri.

Construită în anii 1950-1960 când Ucraina făcea parte din URSS, această centrală deservea aproape 300.000 de locuitori până când a fost lovită de rachete balistice pe 3 februarie, fiind distrusă aproape complet.

Rusia derulează de luni de zile o campanie de lovituri asupra rețelei energetice ucrainene, provocând cea mai gravă criză în acest sector de la începutul invaziei din 2022. Sute de mii de locuințe ucrainene s-au pomenit în întuneric și frig în mai multe rânduri.

Ultimele lovituri rusești au fost lansate în timpul perioadei celei mai reci din Ucraina de la începutul războiului, cu temperaturi care au scăzut la Kiev sub - 20 de grade Celsius.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5