Iarna a pus stăpânire pe jumătate de țară. Temperaturile au ajuns și la -11 grade

Zăpada și gerul au pus stăpânire pe jumătate de țară. Circulația a fost îngreunată, s-au produs accidente, iar în mai multe școli cursurile au fost suspendate. În Capitală s-a circulat cu dificultate pe străzile secundare, pe litoral ninsorile au închis porturile, iar în Moldova temperaturile au coborât la valori extreme.

Jumătate de țară s-a trezit sub un strat consistent de zăpadă, după o noapte în care a nins abundent

În Capitală, pe arterele principale s-a circulat relativ bine, însă pe străzile secundare șoferii au înaintat cu dificultate.

„Ca de obicei, ca-n România”, a declarat unul dintre șoferi.

„Au intervenit ca de obicei, nu mi se pare că e vreo diferență”, a spus și un alt conducător auto.

Tot în condiții de iarnă s-a desfășurat și traficul pe aeroporturile bucureștene. Au fost probleme și pe unele trasee ale Societății de Transport București. La primele ore, pe câteva linii de tramvai nu s-a putut circula.

„Se merge greu, greu, da. De-abia acum a început să se topească. S-a mers greu până acum, da”, a declarat un șofer de la STB.

Pe drumurile din țară s-au produs mai multe accidente din cauza ninsorii. Pe DN6, în județul Mehedinți, un microbuz a intrat în plin într-un utilaj de deszăpezire, deși acesta era semnalizat corespunzător. Trei pasageri au fost răniți ușor. Zăpada și frigul au afectat și cursurile în cinci școli din județele Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Argeș.

„A nins toată noaptea la Craiova și ninge în continuare. Iar ca șofer, ca să poți pleca la drum, nu este suficient să cureți doar mașina, trebuie curățată și parcarea, pentru că stratul de zăpadă este de câțiva centimetri”, a transmis jurnalista Euronews, Carmen Dumitrescu.

Facem un apel la conducătorii auto să circule cu viteză redusă, să adapteze viteza la condițiile meteo și la condițiile de drum. Să nu plece la drum dacă nu au anvelope de iarnă, iar dacă pleacă în zonele montane să aibă în dotarea mașinii și un set de lanțuri antiderapante”, a declarat Cristian Tudor, purtător de cuvânt DRDP Craiova.

Noul val de ninsori a ajuns și pe litoral, unde temperaturile au coborât până la minus 8 grade.

„A nins foarte mult, iar pe alocuri s-a depus un strat consistent de zăpadă. Aici, la intrarea pe plajă, nămeții au acoperit gardurile de protecție din stuf, montate pentru a stopa eroziunea costieră. Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise, din cauza vântului și a vizibilității foarte scăzute”, a transmis jurnalista Euronews, Diana Sobaru.

În Moldova, deși ninsorile au fost mai slabe, gerul a atins valori extreme.

„Este foarte frig în Iași și în regiunea Moldovei, în special. Dimineață, termometrele indicau minus 11 grade Celsius. Se resimțeau ca și cum ar fi fost minus 16 grade”, a transmis jurnalista Euronews, Carmen Ciocan.

Noaptea de luni spre marți se anunță la fel de rece, dar în zilele următoare, un val de aer cald va aduce temperaturi pozitive.

„Este posibil să înregistrăm temperaturi între minus 15 și minus 20 de grade, așteptate în zona de nord a Moldovei. Până la minus 8 grade, posibil, și în Capitală. Vestea bună este că, începând de mâine, o masă de aer mai caldă va aborda zona țării noastre, astfel încât în vest maximele vor deveni pozitive, cu valori de 7–8 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.

În ciuda acestor episoade cu ninsori abundente și ger, meteorologii spun că, cel puțin până acum, iarna a fost mai blândă decât ne-am fi așteptat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5