Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

HoYeon Jung, faimă peste noapte. Actrița din „Jocul Calamarului” a câștigat milioane de fani

Anul trecut, toată planeta era cu sufletul la gură în timpul probelor ucigătoare, la propriu, din “Jocul Calamarului”. Vorbim despre cel mai urmărit serial de pe platforma-mamă, cu 1.6 miliarde de ore de vizionare, la sfârșitul anului trecut.

Acum, însă, este despre nebunia declanșată în jurul protagonistei feminine. Peste noapte, actrița HoYeon Jung a strâns milioane de urmăritori în social media și a devenit imaginea uneia dintre cele mai importante case de modă din lume.

Rolul din „Jocul Calamarului”, primul din carieră

HoYeon Jung are 28 de ani și este din Coreea de Sud. Și-a început cariera de model pe când era o liceană, în cadrul Săptămânii Modei de la Seul.

În 2013, a concurat în reality-show-ul Next Top Model, evident, varianta locală și a fost a doua. A plecat din țară, odată ce și-a pus semnătura pe un contract cu una dintre cele mai importante agenții de modelling din lume și a început să lucreze cu branduri din ce în ce mai mari.

A dat, însă lovitura, cu rolul din Squid Game. Culmea, primul din carieră. Pe fani i-a cucerit instantaneu. Nu doar pentru că a intrat teribil de bine în pielea personajului, ci și pentru că aveau să descopere în viața ei de zi cu zi o persoană relaxată, mereu naturală, fără te miri ce fițe sau pretenții.

Actrița a câștigat milioane de fani pe social media

Tik-Tok a fost inundat de videouri în care sunt lăudate intrepretarea și mai ales stilul actriței. La această oră, hasthtagul cu numele ei are peste 2.5 miliarde de vizualizări.

HoYeon Jung a umplut coperțile celor mai cunoscute publicații de modă din lume.  Trăsăturile ei line, naturalețea și stilul au determinat brandurile cu greutate să-i bată la ușă cu contracte amețitoare.

Actrița a devenit imaginea campaniei Chanel no.1,  prima linie a casei de modă în care se regăsesc produse de întreținere a pielii, machiaj și parfumuri sustenabile. Și Louis Vuitton ori Calvin Klein se laudă cu colaborări.

La fel, Adidas, care a făcut-o ambasadoare a sloganului “Nimic nu este imposibil” în cadrul unei inițiative care promovează femeile puternice cu influență în domeniile lor.

Nu știu să vă spun ce urmează pentru actriță, dar fanii speră că o vor revedea în sezonul al doilea din “Squid Game”.  Anunțat de Netflix, fără niciun indiciu despre protagoniști ori scenariu. 

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE