Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Fraude online cu ghișeul.ro. Directoratul Național de Securitate Cibernetică a primit un număr mare de sesizări

Cetățenii au semnalat, în ultimele două săptămâni, tot mai multe tentative de fraudă online unde sunt replicate site-uri ale instituțiilor publice. Spre exemplu, utilizatorii platformei ghiseul.ro, unde ne plătim taxele și impozitele, au început să primească mesaje de phishing prin care li se cere să plătească taxe sau amenzi fictive din trecut.

În ultima perioadă, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a primit un număr mare de sesizări.

Andrei Niculae, vicepreședinte ADR: „Ghiseul.ro nu trimite mailuri, nu trimite sms-uri, nu comunică din partea ghișeului către utilizator vizavi de obligațiile de plată. Da, se pot plăti amenzi, taxe și impozite prin ghiseul.ro, dar nu vă somăm să o faceți pentru că ghiseul.ro este o interfață care prezintă utilizatorului ce are de plătit în relație cu o primărie, cu o instituție central, șamd. Deci nu de la ghiseul.ro vin aceste mesaje".

Site-uri care replică originalul

Astfel de cazuri de phishing pot viza și alte instituții publice.

Ioana Nicolescu, jurnalistă Euronews: „Spre exemplu, dacă doriți să vă extrageți cartea funciară, aveți grijă să intrați pe site-ul official al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Acest site are denumirea ancpi.ro. Mare atenție dacă găsiți, de exemplu, o denumire de ancpi.online.ro, acela este un site fals. Deci trebuie să avem grijă întotdeauna să intrăm doar pe site-urile oficiale ale instituțiilor publice”.

Andrei Niculae, vicepreședinte ADR: „Ce mai este foarte important e să sesizeze Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, DNSC, instituția care centralizează toate numerele de telefon de unde se primesc aceste mesaje și încearcă să le blocheze astfel încât să nu se mai întâmple genul acesta de acțiuni pe viitor".

Autoritatea pentru Digitalizarea României avertizează astfel cetățenii ca în contextual creșterii numărului de tentative de fraudă online să verifice atent sursa informațiilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE