Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat o serie de imagini spectaculoase din timpul misiunii în care piloții români au doborât două drone de atac care au pătruns în spațiul aerian al României. Fotografiile, realizate din cabina unui avion de luptă F-16, surprind exploziile produse în timpul operațiunii desfășurate sâmbătă seară, deasupra Mării Negre, în apropiere de Sulina.
Ministerul Apărării Naționale a publicat pe pagina oficială de Facebook mai multe fotografii surprinse în timpul misiunii desfășurate sâmbătă seară de piloții Forțelor Aeriene Române.
În imaginile realizate din cabina unui avion F-16 se observă o coloană densă de fum negru, flăcări și mai multe puncte luminoase, care par să surprindă momentul unei explozii în aer.
„Ținte reperate, identificate, angajate și neutralizate!”, a transmis Ministerul Apărării Naționale, alături de fotografiile publicate.
Instituția a precizat că imaginile au fost surprinse în timpul operațiunii de neutralizare a celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc.
„Militarii Armatei României sunt la datorie, în fiecare zi, pentru siguranța noastră”, a mai transmis MApN.
Două drone de atac Geran, doborâte de avioanele F-16 ale României
Sâmbătă, 17 octombrie, radarele Ministerului Apărării au detectat mai multe ținte aeriene la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, la ora 17:43, pentru interceptarea acestora.
Prima dronă a fost doborâtă la ora 18:01, la sud-est de Sulina, iar cea de-a doua, patru minute mai târziu, la est de Sulina. Ambele au fost neutralizate deasupra apelor teritoriale românești.
Potrivit MApN, era vorba despre două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție.
În ultima săptămână, Ministerul Apărării a detectat în opt situații distincte drone care zburau în apropierea frontierei cu Ucraina. În patru cazuri, acestea au pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian românesc.
Totodată, mai multe nave comerciale au fost atacate cu drone în Marea Neagră. MApN a precizat că adaptează permanent măsurile de apărare pentru protejarea spațiului aerian și a apelor teritoriale ale României.
