Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO | 33 de ani de la execuția soților Ceaușescu. Ultimul traseu al cuplului dictatorial

Nicolae și Elena Ceaușescu și-au petrecut ultimele zile din viață într-o unitate militară din Târgoviște, după ce au fugit din București. Tot acolo au și fost condamnați la sentința cu moartea și executați, în urmă cu exact 33 de ani. Locul a fost transformat într-un muzeu. Până să fie escortat la unitatea militară, cuplul dictatorial a avut un traseu haotic, în speranța că va scăpa de furia poporului.

O echipă Euronews România a refăcut traseul soților Ceaușescu, alături de o firmă care organizează tururi ghidate cu mașini istorice Dacia pentru cei care vor să vadă exact cum au fost ultimele zile ale cuplului.

Nicolae și Elena Ceaușescu au devenit fugari pe 22 decembrie 1989

Nicolae și Elena Ceaușescu au devenit fugari pe 22 decembrie 1989, în momentul în care au plecat cu elicopterul, puțin după ora 12:00, de pe clădirea Comitetului Central, în timp ce protestatarii intrau deja în sediu.

Au mers până la Snagov, însoțiți de Manea Mănescu și Emil Bobu, membri ai Comitetului Politic Executiv, la acea vreme, iar de acolo, singuri, către Târgoviște.

Crinu Ivan, ghid de turism: „Au decolat la 12:47, în jurul orei 13:10 au ajuns în această zonă. Suntem în apropierea Aerodromului de la Boteni, unde Vasile Maluțan a decis să-l abandoneze pe Nicolae Ceaușescu, primind avertizări în cască că vor fi doborâți. I-a informat, a aterizat. Au reușit să oprească o Dacie roșie, cam ca Dacia noastră, modelul Dacia 1310, cu număr de București. Aparținea unui doctor. I-a dus câțiva kilometri până în Văcărești, unde a decis să-i abandoneze, spunându-le că mașina are probleme tehnice și nu mai poate continua.”

Din localitatea Văcărești, au luat din nou o mașină de ocazie, tot Dacia, dar neagră de această dată, spre Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște.

Crinu Ivan, ghid de turism: „După ce au preluat mașina cu număr de Dâmbovița, au încercat să ajungă în acest loc pentru adăpost, în primul rând, și pentru repliere. Au fost huiduiți, lumea a ieșit cu pietre, lumea era informată despre ce se întâmplase la București. Au fost nevoiți să își continue drumul.”

Cuplul dictatorial a pornit apoi spre Centrul pentru Protecția Plantelor din Târgoviște, unde a stat 24 de minute, până când a fost preluat de un echipaj de Miliție cu o mașină-radar. Inspectoratul Județean din Dâmbovița fusese informat de prezența soților Ceaușescu la centru. Echipajul i-a dus în pădurea Rățoaia, pentru că la sediu erau revoluționari. După ce s-a înserat, milițienii au dus cuplul la Inspectorat, pe altă rută, iar de acolo cei doi soți au fost duși cu un ARO la Unitatea Militară 01417. La ora 19:30, comandantul a transmis la București că Nicolae și Elena Ceaușescu sunt în Unitate, sub pază strictă.

În aceste paturi au dormit Nicolae și Elena Ceaușescu în ultimele nopți din viață, după ce au fost aduși la Unitatea Militară, în seara zilei de 22 decembrie 1989. Biroul Șefului de Stat Major al Unității a fost transformat într-o cameră, în care cei doi au fost cazați, iar în colțul camerei era locul în care cei doi mâncau.

Ziua erau ținuți într-un vehicul militar, între clădirile din Unitatea care a fost atacată în mai multe rânduri, după anunțul privind prezența cuplului acolo. Pe 25 decembrie cei doi soți aveau să fie judecați sumar, tot în Unitate, de Tribunal Militar Excepțional. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost acuzați de mai multe infracțiuni, printre care și cea de genocid. Cuplul a susținut că e nevinovat și că va răspunde în fața Marii Adunări Naționale.

După un proces scurt, cei doi soți au fost condamnați la moarte, iar la ora 14:45 au fost împușcați în curtea Unității Militare.

Clădirea în care cuplul Ceaușescu și-a petrecut ultimele zile a devenit muzeu din 2013

Clădirea în care cuplul Ceaușescu și-a petrecut ultimele zile a devenit muzeu din 2013. Este vizitat de turiști și grupuri din toată lumea care vor să vadă locul. La noi în țară, o firmă care organizează experiențe turistice face din 2018 tururi ghidate cu Dacia 1310 din București până la muzeul târgoviștean.

Șerban Cornaciu, reprezentant agenție de turism: „Această mașină începe perioada de 24 de ani ai guvernării lui Nicolae Ceaușescu și o încheie. Ceaușescu a făcut o mașină pentru popor, în 1969, când a început producția la Pitești și o mașină pe care el, personal, nu a utilizat-o în niciun moment al perioadei de 24 de ani, ci a utilizat-o în ziua de 22 decembrie 1989, atunci când a încercat să scape din București, de furia maselor și să găsească suport în Târgoviște. Nicolae Ceaușescu a folosit limuzine, pornind de la limuzine americane, la limuzine nemțești sau limuzine românești.”

Un astfel de tur costă aproximativ 200 de euro de persoană. Până acum, firma a avut circa 500 de oaspeți din peste 30 de țări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE