Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Forțe pentru operațiuni speciale din Belarus vor fi mobilizate la granița cu Ucraina. Care este miza mișcării tactice

Belarusul a anunțat desfășurarea unor forțe pentru operațiuni speciale la granița cu Ucraina. De asemenea, vor fi mobilizate unități de apărare aeriană, artilerie și rachete în poligoanele de antrenament din vestul țării. Cel puțin așa informează Ministerul britanic al Apărării în ultimul său raport cu privire la situația din Ucraina, relatează euronews.com.

Prezența forțelor belaruse în apropierea graniței va duce, probabil, la rămânerea trupelor ucrainene în actuala poziție, astfel încât acestea să nu poată fi desfășurate pentru a sprijini operațiunile ucrainene din Donbas, afirmă britanicii.

Totuși, până în prezent, forțele belaruse nu au fost implicate direct în conflict, deși țara a fost folosită ca punct de sprijin pentru avansul inițial al Rusiei spre Kiev și Cernihiv, adaugă sursa citată.

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, încearcă, probabil, să echilibreze sprijinul pentru invazia Rusiei cu dorința de a evita o participare militară directă, ceea ce ar implica existența riscului sancțiunilor occidentale. Totodată, el ar încerca să evite posibile represalii ucrainene, dar și potențiale nemulțumiri în cadrul armatei țării sale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE