Universitatea Craiova și CFR Cluj au terminat la egalitate, 2-2 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Superligii de fotbal, rezultat în urma căruia FCSB este virtual campioană.
FCSB are șase puncte avans față de următoarea clasată, CFR Cluj, care mai are de disputat doar două etape. La egalitate de puncte, FCSB este avantajată de numărul mai mare de puncte pe care l-a avut la finalul sezonului regulat.
CFR nu a reușit nicio victorie în deplasare în play-off.
În meciurile directe cu Universitatea, în sezonul regulat, fiecare echipă a câștigat cu 2-0 în deplasare, iar în play-off, CFR s-a impus cu 2-0 acasă.
Universitatea a obținut un singur punct în ultimele trei etape.