Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fake news demontat: Joe Biden pe coperta revistei Alzheimer's TODAY

O imagine care îl prezintă pe președintele american Joe Biden pe coperta revistei Alzheimer's TODAY, așa cum îi spune și numele, o publicație dedicată celor care se confruntă cu boala, a circulat masiv pe Facebook. Pe copertă, Biden este înfățișat ținând o banană în dreptul feței și este declarat "Pacientul anului", însă este în mod evident un trucaj.

De la bun început trebuie precizat că editorii revistei au apelat la departamentul de comunicare pentru a nega existența unui asemenea articol.

"Această fotografie este complet falsă și înșelătoare și suntem îngroziți de folosirea neautorizată a brandului, conceput pentru a ajuta familiile afectate de boala Alzheimer, în inițiative care nu sunt în concordanță cu obiectivele noastre declarate", a spus Sandy Silverstein, purtător de cuvânt al Alzheimer's Foundation of America.

"Solicităm insistent ca Facebook să elimine imediat acest conținut de pe platforma sa de socializare” a continuat acesta. De altfel, aici este problema. Aici avem un măr al discordiei între publisheri și algoritmii aprobați de Meta pentru platformele sale.

E nevoie de o simplă căutare pentru a te convinge că acea copertă cu Biden nu apare nicăieri. Nici măcar nu sunt referințe credibile apropo de pseudo informația conform căreia președintele american ar fi fost de acord, ar fi vorbit sau ar fi lăsat să se înțeleagă că a acceptat o ședință foto.

Bineînțeles, trucajul, care a circulat nestingherit de pe un wall pe altul, reprezintă încă o săgeată indirectă la starea de sănătate deseori criticată a liderului american.

Amintiți-vă doar ce s-a întâmplat acum câteva zile, când Joe Biden a lăsat să se înțeleagă că are cancer. De fapt, era vorba despre o afecțiune de piele tratată înainte de a prelua mandatul, dar presa de peste Ocean a luat foc.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE