Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

„Fabrică” de bani falși, descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro

O adevărată „fabrică” de bani falși a fost descoperită de anchetatori într-un sat din județul Suceava, unde o grupare formată din trei români și un cetățean italian ar fi falsificat aproximativ 1,2 milioane de euro. Bancnotele urmau să fie distribuite în străinătate, în special în Bulgaria.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional s-a constituit în luna octombrie 2025 și era specializat în falsificarea de valută. În scurt timp, membrii rețelei au achiziționat sute de kilograme de hârtie specială și echipamente performante necesare producerii bancnotelor contrafăcute.

VEZI GALERIA
3 imagini

*Sursă Foto: Poliția Română

Liderul grupării, un cetățean român, s-ar fi ocupat de organizarea operațiunii și de procurarea tehnologiei, în timp ce cetățeanul italian, cunoscut la nivel internațional pentru implicarea în astfel de activități, avea rolul de a-i instrui pe ceilalți și de a facilita accesul la materiale și contacte.

Anchetatorii spun că suspecții intenționau să distribuie banii falși în afara țării, în special în Bulgaria, care a adoptat recent moneda euro. Membrii grupării s-ar fi deplasat în repetate rânduri în țara vecină pentru a pune la punct rețeaua de distribuție.

O parte dintre suspecți au fost prinși chiar la Sofia, în timp ce încercau să introducă în circulație bancnotele contrafăcute.

Percheziții în Suceava și Ilfov

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții în șase locații din județele Suceava și Ilfov.

Într-un imobil aflat în construcție, anchetatorii au descoperit fabrica de bani falși, unde au fost găsite imprimante, echipamente informatice, hârtie specială și bancnote contrafăcute cu valori de 50 și 100 de euro.

În timpul descinderilor, anchetatorii au găsit și aproximativ un kilogram de cocaină, un drog de mare risc, la una dintre locațiile percheziționate.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan: „Relevant este și faptul că persoanele în cauză ar fi vizat crearea unei legături infracționale între România și Bulgaria, care a adoptat recent moneda euro ca monedă națională, sens în care s-ar fi deplasat în mai multe rânduri în țara vecină. În acest context, a fost descoperită și cantitatea de un kilogram de cocaină, drog de mare risc. Până la acest moment, la una dintre locațiile percheziționate a fost descoperită o fabrică de bani falși, amenajată într-un imobil aflat în construcție. Au fost descoperite și ridicate imprimante și diferite componente electronice, hârtie specială pentru imprimarea bancnotelor, precum și bancnote contrafăcute cu cupiură de 50 și de 100 de euro.”

Suspecții urmează să fie audiați la sediul DIICOT din Iași, iar ancheta este în desfășurare pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualilor complici.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE