Partidul german de extremă dreapta AfD, care salută recentul document al lui Donald Trump ce prognozează o 'dispariție civilizațională' a Europei, a anunțat miercuri o vizită în SUA a circa 20 de parlamentari pentru întrevedere cu membri ai Partidului Republican, informează AFP.
Alternativa pentru Germania (AfD), principalul partid de opoziție din această țară, care a beneficiat de susținerea taberei lui Trump în timpul celei mai recente campanii legislative germane, se simte întărit în convingerile sale prin cele ale Washingtonului.
'AfD luptă, alături de prietenii săi internaționali, pentru o renaștere conservatoare în America de Nord și în Europa', a declarat deputatul Markus Frohmaier într-un răspuns scris pentru AFP.
La Washington, acest partid anti-imigrație și pro-rus va fi reprezentat de același Frohnmaier, responsabil pentru politică externă în cadrul grupului parlamentar. El va fi însoțit de o delegație de circa 20 de deputați din Bundestag (camera inferioară a Parlamentului german), ai landurilor regionale și din Parlamentul European.
Programul lor prevede o întrevedere în capitala americană 'cu reprezentanți ai Partidului Republican și cu alți parteneri politici', a precizat el, confirmând informații apărute în presa germană.
Potrivit lui Frohmaier, AfD este astfel pe cale 'să stabilească parteneriate solide cu forțele ce apără suveranitatea națională, identitatea culturală și o politică realistă în materie de securitate și de imigrație'.
În timpul campaniei electorale germane, AfD a fost încurajat de echipa lui Donald Trump: vicepreședintele american JD Vance a avut o întrevedere la Munchen cu candidata acestei formațiuni la postul de cancelar federal Alice Weidel, după ce a îndemnat alte partide germane să înceteze să ostracizeze AfD, în fața unui auditoriu de lideri din întreaga lume, reuniți la 'Davosul pentru apărare'.
Germania, tot mai dezamăgită de pozițiile președintelui american
Germania, care se număra printre cei mai fideli aliați ai SUA după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, se arată din ce în ce mai dezamăgită de pozițiile președintelui american. Cancelarul conservator Friedrich Merz a estimat marți unele părți ale strategiei de securitate a lui Donald Trump drept 'inacceptabile' din punct de vedere european.
Administrația americană a difuzat vineri un document ce prezintă o 'Strategie de securitate națională' vădit naționalistă, anticipând o 'dispariție civilizațională' a Europei și pledând pentru lupta contra 'imigrației în masă'.
