Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Explozie la o stație CNG din Ilfov. O persoană a murit

O persoană a murit și o alta a fost rănită după ce o mașină a explodat în această dimineață la o stație de alimentare CNG din Pantelimon. Explozia nu a fost urmată de un incendiu.

În momentul în care o persoană a ajuns cu autoturismul în stație pentru a alimenta s-a produs explozia. Mai exact, când toată instalația era conectată.

Martorii au sunat la 112. Pompierii au ajuns la scurt timp la fața locului. Persoana care alimenta a decedat, iar a doua persoană a fost transportată la spital.

”Șoferul autoturismului a fost transportat de urgență la spital. La scurt timp, criminaliștii și inspectorii de muncă au ajuns la locul deflagrației și au început ancheta. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante. Fie o eroare umană sau cel mai probabil o defecțiune la butelia cu gaz aflată pe autoturism”, a transmis Sublocotenent Ana Covașniuc, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.

Criminaliștii din cadrul Poliției Capitalei sunt la fața locului și încearcă să adune probe în această anchetă aflată în desfășurare.

"În cursul dimineții de astăzi, în jurul orei 05:35 am fost solicitați să intervenim la o stație CNG din localitatea Pantelimon, jud. Ilfov. Unde a avut loc o explozie la un autoturism aflat în stație, explozie neurmată de incendiu.

Alimentarea cu gaze a fost oprită, traficul în zonă a fost restricționat. În urma evenimentului au rezultat două victime: prima a fost transportată la spital, iar ce-a de-a doua a decedat.

Au acționat: 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, un echipaj de descarcerare, un echipaj CBRN și 4 ambulanțe SMURD", potrivit ISUBIF.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE