Evenimentul de înot „Sprint With The Stars”, organizat de David Popovici, a transformat Otopeniul într-un punct de întâlnire între generații, aducând laolaltă peste 650 de sportivi din 13 țări și aproape 1.500 de spectatori.
Campionul olimpic a spus în exclusivitate că vedetele natației au acceptat imediat invitația, odată ce au înțeles că totul este „cu și despre copii”, iar entuziasmul celor mici l-a făcut să retrăiască emoția pe care ar fi simțit-o și el dacă, la 10 ani, ar fi avut șansa să înoate alături de idolii săi.
„E destul de dificil să îi aduni la un loc din perspectiva programului pentru că suntem de cele mai multe ori amestecați, însă cât de greu a fost să îi conving să spună da? A fost foarte ușor. Odată ce a a ajuns mesajul de aici și au înțeles despre ce e vorba, au văzut imagini și au văzut că e cu și despre copii și au spus imediat.
Fac tot posibilul să realizez ce înseamnă pentru ei (n.r. copiii prezenți la eveniment), mă pun în locul lor, adică dacă eu aș fi avut șansa la 8-10-15 ani să înot cu înotători pe care îi admir, de talie mondială, aș fi fost în al noulea cer așa cum sper și îi văd că sunt. Am vândut într-un timp foarte scurt biletele și am găsit locuri și în plus și să recurgem la variante. Sunt în jur de 1500 de persoane care au umplut acest complex, peste 650 de sportivi din 13 țări.”, a declarat David Popovici, în exclusivitate pentru Euronews România.
