Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

BNR, explicații despre noul minim istoric pentru leu: „Nu avem un răspuns la criza politică”

Pe piața interbancară, euro a urcat până la 5,3447 lei, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum. În același timp, cursul oficial stabilit vineri de Banca Națională a României a fost de 5,34 lei pentru un euro.

În acest context, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a explicat pentru Euronews România că evoluția cursului valutar este strâns legată de situația economiei românești și de vulnerabilitățile acesteia.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Nu e vorba doar de noile condiții. Guvernatorul, dacă vă amintiți, acum câteva luni a anunțat o politică mai flexibilă în legătură cu cursul de schimb, pentru că ea este necesară în contextul în care economia evoluează cum evoluează și, din acest punct de vedere, este și cumva firesc, pentru că cursul este un organism viu. Așa că el trebuie să se adapteze la realitatea economiei românești, care, din păcate, are, la rândul ei, o serie întreagă de slăbiciuni, dacă ar fi să ne uităm la deficitul recurent, care aduce în permanență o presiune pe curs.”

Purtătorul de cuvânt al BNR a atras atenția că, în timp ce economia are deja o serie de vulnerabilități, criza politică se prelungește de luni bune fără să existe încă un răspuns.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „E greu să fac eu calibrare, dar e clar că ambele situații cântăresc destul de mult asupra evoluției cursului. Ceea ce este nou este faptul că nu avem răspuns la criza politică, o criză care se întinde de luni bune, și acest răspuns este necesar, de vreme ce economia are slăbiciunile ei, cel puțin din perspectiva aceasta, cel puțin pe partea aceasta politică, și puteam să avem un răspuns care ține mai degrabă de noi și, teoretic, e mai ușor de găsit”.

Euro, la un nivel record. BNR: „Eram obișnuiți cu stabilitatea cursului”

Dan Suciu a mai explicat că BNR urmărește menținerea unui echilibru între cursul valutar și dobânzi și încearcă să evite variațiile mari ale celor doi indicatori.

Deși nivelul de 5,34 lei reprinză un record, purtătorul de cuvânt al BNR punctea că deprecierea a fost de aproximativ 1%, variație întâlnită destul de frecvent pe piețele mature. Totuși, surprinderea vine din faptul că leul românesc a avut o perioadă lungă de stabilitate.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Nu este ceea ce preferă Banca Națională. Până la urmă, echilibrul este ceea ce preferă Banca Națională, echilibrul de curs și de dobânzi. Dacă una se duce într-o anumită direcție, mai mare sau exagerată, și cealaltă rămâne pe loc, nu e o evoluție stabilă. Evoluția stabilă presupune variații din partea ambilor indicatori, dar variații mici. Asta este important și aici este ceea ce încercăm să facem. Sigur că, în termeni relativi, cursul de astăzi este unul foarte ridicat. Este 5,34, un record. Dar, în termeni procentuali, variația a fost de 1%, n-a fost mai mare. Pe piețele mature, variațiile acestea sunt dese. E drept că, la noi, în contextul în care eram obișnuiți cu stabilitatea cursului, pare o variație ieșită din comun, dar trebuie să înțelegem că și situația prin care trecem este ieșită din comun”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE