Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Emirul Kuweitului, șeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, a murit la 86 de ani

Emirul Kuweitului, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, a murit sâmbătă la vârsta de 86 de ani, a anunţat Palatul emirului, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

"Cu mare tristeţe, deplângem moartea şeicului Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, emir al statului Kuweit", se arată într-un comunicat difuzat de postul public de televiziune, care şi-a întrerupt anterior programul şi a difuzat versete din Coran.

Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah a avut un mandat de trei ani în fruntea țării, marcat de conflicte politice succesive.

Șeicul avea probleme de sănătate

În noiembrie, şeicul Nawaf a fost spitalizat "din cauza unei probleme urgente de sănătate", potrivit agenţiei de presă oficiale KUNA, care nu a oferit detalii despre boala sa.

Ulterior, el a fost declarat în stare stabilă. Având în vedere vârsta sa, starea de sănătate a şeicului a fost adesea un motiv de îngrijorare în timpul mandatului său.

Şeicul Nawaf a fost numit prinţ moştenitor în 2006 de către fratele său vitreg, şeicul Sabah al-Ahmad Al-Sabah, şi a preluat funcţia de emir la moartea acestuia din urmă, în septembrie 2020, la vârsta de 91 de ani.

Actualul print moștenitor are 83 de ani

Un stat petrolier bogat din Golf, Kuweit este cufundat de mai mulţi ani într-o criză profundă între puterea executivă şi cea legislativă, care subminează speranţele de reforme.

Actualul prinţ moştenitor, Mechaal Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, fratele vitreg al emirului, are 83 de ani, iar întrebarea care se pune acum este dacă familia regală va alege un lider mai tânăr.

Kuweit, o ţară conservatoare în care puterea rămâne concentrată în mâinile familiei conducătoare Al-Sabah, găzduieşte cu toate acestea cel mai activ şi mai puternic parlament din Golf.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE