Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Elon Musk, întrebat de Donald Trump cum vede viitorul în era AI: „Locurile de muncă se vor schimba”

În contextul îngrijorărilor din ce în ce mai mari cu privire la inteligența artificială, Elon Musk a recunoscut că „locurile de muncă se vor schimba”. Declarațiile au fost făcute după ce Trump și șase lideri din domeniul tehnologiei, printre care și Musk, au semnat un pact voluntar privind siguranța în domeniul AI.

Fondatorul Tesla, Space X și xAI a precizat că se așteaptă la o „evoluție a rolurilor” în diverse domenii, pe măsură ce inteligența artificială și roboții vor transforma mediul de lucru în diverse domenii. Însă el vede acest lucru drept „beneficiu” și este în asentiment cu Trump.

„Cred că rezultatul cel mai probabil – și probabil că merită să ne concentrăm asupra acestui rezultat – este unul incredibil de benefic. Dacă ai putea privi în viitor, acesta ar fi viitorul pe care ți l-ai dori”, a spus Musk, potrivit NDTVprofit.

Îngrijorări tot mai mari privind avansul AI

Președintele american, Donald Trump, a declarat că a participat și Elon Musk la întâlnirea de săptămâna trecută cu președintele chinez Xi Jinping și au discutat despre centrele de date.

„Ei vor toate centrele de date. Le vor pentru că este un lucru excelent pentru China”, a spus Trump.

Cei șase lideri din domeniul tehnologici care au semnat acel pact sunt: Elon Musk (xAI), Sundar Pichai (Google), Dario Amodei (Anthropic), Mark Zuckerberg (Meta), Greg Brockman (OpenAI) și Jensen Huang (Nvidia). Acordul impune dezvoltatorilor de AI să pună în aplicare controale interne, să înființeze o echipă internă de supraveghere, să efectueze audituri externe independente și să înființeze un fel de comitet de supraveghere la nivel de consiliu de administrație.

Optimismul lui Musk contrastează cu neliniștea tot mai mare în rândul publicului. Sondajele arată că majoritatea americanilor se opun în prezent construirii de centre de date pentru AI, pe fondul plângerilor legate de creșterea facturilor la electricitate.

În cadrul unei reuniuni a miniștrilor responsabili cu tehnologia din cadrul G20, Musk a afirmat că inteligența artificială ar stimula creșterea economiei globale cu 20-30% pe an, în timp ce Zuckerberg a declarat că extinderea centrelor de date ar necesita sute de mii - și poate chiar milioane - de muncitori calificați.

Printre critici se află și senatorul Mark Warner, vicepreședinte al Comisiei pentru Informații a Senatului, care l-a acuzat pe Donald Trump că nu ia în serios riscurile pe care le prezintă inteligența artificială.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE