Creșterea prețului argintului la niveluri record în luna decembrie l-a determinat pe Elon Musk să avertizeze că producătorii ar putea suferi consecințele. Argintul „este necesar în multe procese industriale”, susține șeful Tesla, pe fondul creșterii temerilor privind aprovizionarea, ca urmare a creșterii prețurilor și a noilor reglementări.
Argintul a atins prețuri record
Creșterea prețului argintului vine ca parte a unei creșteri prețurilor metalelor prețioase, în ansamblu, ceea ce a dus și aurul sau platina la niveluri record chiar în zilele de Crăciun, conform The Guardian. Experții spun că această creștere a prețurilor este cauzată de așteptările privind reducerea ratei dobânzii de către Rezerva Federală a SUA în 2026, ceea ce a dus la o creștere a cererii de active tangibile care protejează împotriva inflației și deprecierii monedei.
Noile restricții privind exporturile de argint din China, care intră în vigoare la 1 ianuarie, au creat temeri privind aprovizionarea, în timp ce îngrijorările geopolitice au crescut cererea pentru „active refugiu”.
Vineri, 26 decembrie, argintul a atins pentru prima dată prețul de 79 de dolari pe uncie, ceea ce înseamnă un nou maxim, în creștere de la 56 de dolari la începutul lunii decembrie și de la doar 29 de dolari pe uncie la începutul anului 2025.
- „Nu este bine. Argintul este necesar în multe procese industriale”, a postat Elon Musk pe X.
Acest metal este utilizat în electrificare, panouri solare, vehicule electrice și centre de date. În toate aceste domenii, cererea a crescut, ceea ce a dus la consumarea stocurilor de argint.
„Creșterea prețului metalelor prețioase a fost susținută de așteptările privind multiple reduceri ale ratei dobânzii de către Fed în 2026, alături de achizițiile robuste ale băncilor centrale și ale investitorilor privați. Cu toate acestea, factorul dominant în ultima perioadă a fost un dezechilibru structural sever între cerere și ofertă în ceea ce privește argintul, ceea ce a declanșat o luptă pentru metalul fizic”, a declarat Tony Sycamore, analist de piață la IG, citat de The Guardian.
O mare parte din argintul disponibil la nivel mondial se află în New York, în așteptarea rezultatului unei anchete a Departamentului Comerțului SUA privind riscul pe care importurile de minerale critice îl reprezintă pentru securitatea națională, conform Bloomberg. Această anchetă ar putea deschide calea pentru impunerea de tarife sau alte restricții comerciale asupra argintului.
Aurul și argintul ar urma să înregistreze cele mai bune rezultate de după anul 1979. Aurul a crescut cu peste 70% în acest an și a ajuns la peste 4.500 de dolari pe uncie, față de 2.623 de dolari la începutul anului 2025.
Iar prețul spot al platinei a crescut cu 5,3% și a ajuns la 2.338,20 dolari pe uncie, înregistrând cea mai puternică creștere săptămânală din istorie.
Atât platina, cât și paladiul, componente cheie ale convertizoarelor catalitice pentru automobile, au înregistrat o creștere semnificativă din cauza ofertei reduse, a incertitudinii privind tarifele și a rotației cererii de investiții în aur, platina înregistrând o creștere de aproximativ 170% în acest an.
