Efectele demisiei Guvernului Ciolacu. Reformele recent avizate nu vor putea fi promovate de Cabinetul interimar

După demisia lui Marcel Ciolacu, un premier interimar ar urma să fie numit în cursul zilei de marți. Acest Executiv temporar nu va putea însă să promoveze politici noi sau să adopte ordonanțe de urgență.

Un Guvern interimar nu va putea emite ordonanțe, atât simple, cât și cele de urgență, și nici nu va putea iniția proiecte de lege. Aceste limitări vor avea drept consecință, cel mai probabil, întârzierea unor reforme.

Una dintre acestea este legea Apărării, recent avizată de CSAT, și legea repornirii hidrocentralelor. Pentru ca acestea să fie puse în aplicare este nevoie de un Guvern cu atribuții depline.

În perioada interimatului, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Executivul poate să emită numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi.

Printre cei vehiculați pentru a conduce Guvernul interimar se numără Daniel David, în prezent ministru al Educației. El este profesor la Departamentul de Psihologie clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), șef al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie, director al Școlii doctorale în psihologie, precum și director al Institutului Internațional pentru Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate mentală aplicată.

Al doilea nume vehiculat pentru a prelua conducerea Guvernului interimar este cel al lui Bogdan-Gruia Ivan, actualul ministru al Digitalizării. El este licențiat în Administrație Publică la Universitatea Babeș-Bolyai, are un masterat în Comunicare și Relații publice, un doctorat în Sociologie la Universitatea din București.

Totodată, este vicepreședinte la Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE