Premierul Ilie Bolojan a anunțat că susține îngețarea salariului minim la nivelul actual pentru anul viitor, având în vedere constrângerile economice și plafonările din sectorul public.
Deși o creștere ar proteja angajații cu venituri mici de inflație, majorarea ar putea afecta companiile care abia reușesc să-și acopere cheltuielile și ar putea conduce la reduceri de posturi, a mai explicat Ilie Bolojan pentru B1 Tv.
„Există două ipoteze: să se facă o creștere a salariului minim sau să rămână salariul anul viitor cel pe care îl avem anul acesta, în contextul în care salariile în sectorul public au fost plafonate. Niciuna dintre soluții nu are doar avantaje sau dezavantaje. Fiecare are efecte pozitive dar și negative. În situația în care un om are o salarizare la nivelul minim, este evident că orice scumpire, îl impactează, îl afectează în mod direct. Și creșterea salariului e o formă de a îi asigura o protecție față de nu știu, creșterea inflației, de exemplu.
Reprezentanții patronatelor au argumentat că sunt sectoare întregi care sunt la limita de rentabilitate și în contextul unor contracții economice pe care nu o putem nega datorită măsurilor care au fost adoptate, dar și evoluției din ultimii 2 ani de zile, când nu am mai avut o creștere economică mare, deși aveam niște deficite importante. Pur și simplu a crește salariul minim înseamnă a aduce aceste societăți comerciale într-o zonă de funcționare care nu mai menține niște echilibre financiare, ceea ce ar duce la reduceri de de posturi”, a declarat Ilie Bolojan.
