Președintele american Donald Trump face presiuni asupra consilierilor săi pentru organizarea unei noi întâlniri cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, chiar în această toamnă, potrivit The Wall Street Journal, citat de Agerpres. Discuțiile au loc în contextul în care Trump a cerut recent și reducerea substanțială a exercițiilor militare comune ale Statelor Unite cu Coreea de Sud.
Donald Trump ar fi discutat în privat despre posibilitatea unei întâlniri față în față cu Kim Jong Un în timpul următoarei sale vizite în Asia, potrivit unor oficiali americani citați de The Wall Street Journal.
Vizita ar putea avea loc în noiembrie, când liderii mondiali sunt așteptați la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în China.
Deocamdată, nu există un plan oficial pentru organizarea unei întâlniri între Trump și Kim, însă interesul exprimat de liderul de la Casa Albă arată că acesta își dorește reluarea dialogului direct cu Phenianul.
Un oficial al Casei Albe a declarat că cei doi lideri se vor întâlni „la un moment potrivit”. Misiunea Coreei de Nord la ONU nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Trump despre Kim Jong Un: „El mă înțelege. Eu îl înțeleg”
Donald Trump a vorbit luni și despre relația sa cu liderul nord-coreean și a respins afirmația unui reporter potrivit căreia Phenianul nu ar fi răspuns solicitării sale pentru o discuție.
„Kim Jong Un m-a tratat întotdeauna cu mare respect și ne-am întâlnit în numeroase ocazii, de fapt, două ocazii principale, am vorbit și am petrecut timp împreună. Îl înțeleg. El mă înțelege”, a declarat președintele american.
Trump și Kim Jong Un s-au întâlnit de trei ori în timpul primului mandat al președintelui american, în cadrul încercărilor de a ajunge la un acord privind programul nuclear al Coreei de Nord.
Trump a cerut și reducerea exercițiilor militare cu Coreea de Sud
Informațiile privind posibilitatea unui nou summit apar la doar o zi după ce Donald Trump a cerut Pentagonului să reducă substanțial exercițiile militare comune cu Coreea de Sud.
Președintele american și-a justificat decizia prin costurile ridicate ale exercițiilor, dar a invocat și relația sa cu Kim Jong Un.
O eventuală nouă întâlnire ar marca astfel reluarea diplomației directe dintre Trump și liderul nord-coreean, după mai mulți ani în care negocierile dintre Washington și Phenian au rămas blocate.
