Președintele american Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă amploarea exercițiilor militare comune anuale cu Coreea de Sud. Liderul de la Casa Albă și-a justificat decizia prin costurile ridicate ale manevrelor, relația sa cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, dar și prin refuzul Seulului de a sprijini Statele Unite în războiul împotriva Iranului, potrivit Euronews.com.
Trump: Exercițiile transmit Coreei de Nord un semnal „ostil”
Donald Trump a anunțat decizia duminică, într-o postare pe rețelele sociale. Exercițiile au început luni, astfel că președintele american a precizat că este prea târziu pentru anularea lor completă.
Trump a susținut că manevrele militare sunt costisitoare și transmit „un semnal total nepotrivit și ostil” Coreei de Nord, despre care a afirmat că a fost „neamenințătoare și respectuoasă” în timpul mandatului său.
„Prin urmare, și bazându-mă pe faptul că este prea târziu pentru a anula, l-am instruit pe secretarul de război, Pete Hegseth, să reducă substanțial exercițiile militare comune!”, a transmis Donald Trump.
Președintele SUA a invocat și o discuție recentă cu omologul său sud-coreean, Lee Jae Myung. Trump susține că l-a întrebat dacă țara sa se va alătura Statelor Unite în „denuclearizarea” Iranului, iar răspunsul primit ar fi fost: „Nu, mulțumesc!”.
Decizia vine după ce Trump și alți membri ai administrației sale au criticat și aliații din NATO pentru ceea ce consideră a fi o lipsă de sprijin în războiul împotriva Iranului.
18.000 de militari sud-coreeni participă la exerciții
Exercițiile Ulchi Freedom Shield se desfășoară timp de 11 zile și implică 18.000 de militari sud-coreeni. Manevrele au fost concepute pentru consolidarea capacității de răspuns în fața amenințărilor venite din Coreea de Nord.
Armata americană a transmis că exercițiile consolidează „rolul alianței ca element central al păcii și securității regionale” și reafirmă angajamentul Statelor Unite și al Coreei de Sud pentru apărarea celor două țări.
Ulchi Freedom Shield este unul dintre cele două exerciții militare comune majore organizate anual de Statele Unite și Coreea de Sud, alături de antrenamentele desfășurate în primăvară.
Decizia lui Trump reprezintă și o schimbare față de poziția exprimată de administrația sa în urmă cu doar câteva luni. În mai, Pete Hegseth lăuda Coreea de Sud pentru creșterea cheltuielilor pentru apărare și pentru asumarea unei responsabilități mai mari în ceea ce privește securitatea Peninsulei Coreene.
Coreea de Nord amenință cu represalii
Phenianul a criticat în repetate rânduri exercițiile militare comune dintre SUA și Coreea de Sud. Vineri, Coreea de Nord a amenințat cu măsuri dure, fără să ofere detalii, și a descris manevrele drept „o repetiție pentru un război agresiv”, care ar amplifica instabilitatea în regiune.
În ultimii ani, Coreea de Nord și-a extins semnificativ arsenalul nuclear și de rachete. Dezvoltarea acestuia s-a accelerat după eșecul negocierilor dintre Kim Jong Un și Donald Trump din 2019.
Trump a mai încercat să reducă exercițiile militare după întâlnirea cu Kim Jong Un
Nu este pentru prima dată când Donald Trump pune sub semnul întrebării exercițiile militare comune cu Coreea de Sud.
În primul său mandat, după întâlnirea cu Kim Jong Un din Singapore, din 2018, Trump a numit aceste exerciții „provocatoare” și a încercat să le oprească, invocând progresele făcute în negocierile privind programul nuclear nord-coreean.
Trump și Kim Jong Un s-au întâlnit de trei ori în timpul primului mandat al liderului american, ultima dată în 2019. Negocierile nu au dus însă la un acord privind programul nuclear al Phenianului.
De la revenirea la Casa Albă, Trump și-a exprimat din nou interesul pentru reluarea dialogului. La rândul său, Kim Jong Un declara în septembrie anul trecut că păstrează „amintiri personale bune” despre Trump și sugera că ar putea reveni la masa negocierilor dacă Washingtonul renunță la ceea ce liderul nord-coreean a numit „obsesia sa delirantă cu denuclearizarea” Coreei de Nord.
