Fostul psihiatru al Armatei americane, maiorul Nidal Hasan, va fi executat prin împușcare de către plutonul de execuție, după ce Donald Trump a semnat ordinul, potrivit anunțului făcut de Pentagon, prin purtătorul de cuvânt Sean Parnell. Hasan a ucis 13 persoane, într-un atac armat din 2009, la unitatea militară Fort Hood, din Texas.
Fostul maior, care are acum 56 de ani, a spus, la acea vreme, că a fost o răzbunare „pentru războaiele purtate de Statele Unite în lumea musulmană”. De altfel, în momentul în care Nidal Hasan a deschis focul, el a strigat „Allahu Akbar!” Autorul faptei a fost condamnat la moarte în 2013.
Cinci state din SUA au prevăzută în Constituție pedeapsa cu moartea, prin împușcare
Trump a aprobat uciderea lui Nidal Hasan la recomandarea șefului Pentagonului, Pete Hegseth, care va stabili locul și data execuției.
Dintre cele 13 victime ale lui Hasan, 12 erau militari activi și unul era pensionat. Alte 32 de persoane au fost rănite. În timpul atacului, Nidal Hasan a fost împușcat în schimbul de focuri și, din cauza rănilor, a rămas paralizat, iar de atunci, utilizează un scaun cu rotile.
Atacul a avut loc cu câteva săptămâni înainte ca Nidal Hasan să fie detașat în Afganistan, ceea ce el nu dorea. De altfel, Hasan i-a mărturisit proprietarului unui magazin local că „era stresat” din cauza detașării, pentru că „ar fi putut fi nevoit să lupte sau să ucidă alți musulmani.”
Executarea condamnaților prin împușcare este una dintre formele de punere în practică a pedepsei capitale, alături de injecția letală, asfixierea cu gaz, spânzurare sau electrocutarea, conform Washington Post. Însă aceasta ar urma să fie prima „execuție militară prin împușcare” după 1945. De atunci, a mai fost o execuție militară, dar prin spânzurare, în 1961.
Constituția prevede că aceată execuție nu poate fi pusă în practică până când nu este aprobată de președinte, indiferent de timpul trecut de la pronunțarea pedepsei. Pedeapsa capitală prin împușcare este prevăzută în cinci state americane.
