Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Donald Trump spune că SUA va ataca Iranul în „Muntele Târnăcopului”, unde este o fortăreață nucleară subterană: „Spune-le că venim”

După ce a confirmat că SUA și Iran sunt din nou în război, Donald Trump a anunțat că armata americană ar urma să-i lovească pe iranieni exact în cel mai dureros punct militar. Este vorba de „Muntele Târnăcopului", adică Pickaxe Mountain. În limba persană, este cunoscut drept Kuh-e-Kolang Gaz La.

„Muntele Târnăcopului este o posibilă ţintă pentru o lovitură mare și frumoasă chiar la uşa din faţă. O să distrugem Muntele Pickaxe. Spune-le iranienilor să fie pregătiți, anunță-i că venim, bine? Ei nu pot face absolut nimic în privința asta”, a spus Donald Trump, citat de The Telegraph. El a spus că atacul va avea loc „relativ curând”.

Locul este unul extrem de important pentru Iran, pentru că acolo s-ar afla o importantă bază militară subterană, îngropată adânc în munte, în apropiere de situl nuclear de la Natanz, principala uzină iraniană de îmbogățire a uraniului. Acel sit de la Natanz a mai fost atacat de SUA în iunie 2025, dar și în acest an.

Ce se află în Muntele Târnăcopului (Pickaxe Mountain)

Complexul militar este săpat în granit, la 100 de metri sub pământ, este puternic fortificat, iar datele despre ce s-ar afla cu exactitate acolo sunt puține.

Inițial, complexul nu era în întregime sub pământ, iar o explozie urmată de un incendiu uriaș din 2020 au avariat halele de la suprafață. În 2020, agenții israelieni Mossad au recrutat angajați iranieni pentru a sabota instalația de la Natanz și au introdus explozibili ascunși în cutii cu alimente. Acele explozii au distrus complet sistemul energetic intern independent al instalației, sistem care alimenta centrifugele folosite pentru îmbogățirea uraniului.

Ca răspuns, Teheranul a decis să-și mute activitățile cele mai sensibile într-un loc inaccesibil. Astfel, după acel incident, construcția a fost modernizată, iar imaginile satelitare arată că lucrările continuă și acum.

Ali Akbar Salehi, care era pe atunci șef al Organizației pentru Energie Atomică din Iran, a confirmat această strategie în 2021, după un al doilea act de sabotaj la Natanz. El a declarat că Iranul construiește „numeroase hale moderne în inima muntelui”, pentru ca producția de centrifuge avansate să nu fie întreruptă.

  • După evaluările Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, iranienii ar avea aproximativ 409 kg de uraniu îmbogățit într-un procent de peste 60%.

Ceea ce diferențiază Pickaxe de celelalte instalații nucleare din Iran este geologia. Experții estimează că galeriile subterane au fost săpate la o adâncime cuprinsă între 80 și 100 de metri, în granit dur, iar în unele locuri, chiar și la o adâncime mult mai mare.

La Muntele Târnăcopului, complexul se află la o adâncime mai mare decât locul unde se află complexul de la Fordow, cunoscut drept „bijuteria coroanei” din programul iranian de îmbogățire a uraniului. La Fordow, săpăturile au fost făcute până la 60-90 de metri adâncime.

Muntele Pickaxe are o altitudine maximă de 1.608 metri și este cu peste 50% mai înalt decât piscul care adăpostește Fordow, ceea ce oferă atât o protecție mai bună, cât și spațiu pentru încăperi mai mari. Dacă Fordow are doar două tuneluri de intrare, Pickaxe are patru.

Având în vedere adâncimea mare la care este construit complexul, experții militari nu sunt convinși că cele mai puternice arme americane ar putea crea pagube semnificative. De exemplu, bomba antibuncăr GBU-57 Massive Ordnance Penetrator, grea de peste 13,5 tone, este concepută special pentru a atinge ținte precum Fordow, adică este proiectată să străpungă aproximativ 60 de metri înainte de a exploda.

De la reluarea ostilităților, americanii au bombardat Iranul trei nopți la rând și au lovit radare, depozite de rachete, bărci de viteză ale Gărzii Revoluționare și alte posturi și insule din zona Strâmtorii Ormuz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Donald Trump spune că SUA va ataca Iranul în „Muntele Târnăcopului”, unde este o fortăreață nucleară subterană: „Spune-le că venim”