Doliu la Steaua. A murit Lajos Sătmăreanu, fostul fundaș al României de la Mondialul din Mexic '70

Unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai Stelei, Lajos Sătmăreanu, s-a stins din viață. Fostul fundaș dreapta avea 81 de ani.

A murit Lajos Sătmăreanu

El a bifat 271 de meciuri și a marcat 11 goluri pentru această echipă, în anii '60-'70. La naționala României, Sătmăreanu a avut 46 de selecții, încununate de celebra participare a „Tricolorilor” la Cupa Mondială din 1970, în Mexic. Sătmăreanu a jucat în toate cele trei meciuri din grupa de calificare, numită, la acea vreme, „groapa cu lei”, din cauza adversarilor extrem de tari: Brazilia, Cehoslovacia și Anglia.

Sătmăreanu a evoluat în toate cele trei partide de la Cupa Mondială din Mexic: 2-3 cu Brazilia, 2-1 cu Cehoslovacia și 0-1 cu Anglia. Sătmăreanu a fost considerat unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, mai ales în meciul cu Brazilia marelui Pele sau Tostao. Pentru acele evoluții, în martie 2008, el a fost decorat cu Ordinul României „Meritul Sportiv”, clasa a III-a.

Lajos Sătmăreanu a debutat în fotbalul mare la începutul anilor '60, iar în 1963 s-a transferat de la UTA Arad la ASA Tg. Mureș. Din ianuarie 1964, fostul fundaș a semnat cu Steaua, unde a jucat exact 11 ani. În ianuarie 1975, Sătămăreanu a semnat cu FC Bihor Oradea, după care a fost împrumutat la FC Național, de unde s-a retras în ianuarie 1976, când avea 32 de ani.

După retragerea din activitatea de fotbalist, Sătmăreanu a lucrat ca antrenor la nivelul grupelor de juniori.

Comunicat CSA Steaua:

„Rămas bun, Lajos Sătmăreanu!

Zi tristă pentru clubul nostru! Unul dintre fotbaliștii de excepție ai Stelei, din perioada anilor ’60-’70, Lajos Sătmăreanu a plecat dintre noi.

Lajos Sătmăreanu a debutat în prima divizie a fotbalului românesc pe 17 martie 1963, într-un meci Crișana Oradea – Steaua București, scor 2-4, iar la finalul sezonului 1964-1965 a ajuns în Ghencea.

A purtat tricoul roș-albastru timp de zece sezoane. Fostul fundaș dreapta a avut 271 de apariții pentru Steaua, dintre care 20 în cupele europene. Cu formația noastră a cucerit un titlu de campion național și cinci Cupe ale României."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5