Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Directorul general al TAROM, Bogdan Costaș, a fost demis miercuri, după ce a fost numit în această funcție la mijlocul lunii ianuarie. De altfel, Consiliul de Administrație al TAROM a decis numirea lui Cristian Anghel în funcția de director general interimar al companiei.

Bogdan Costaș și-a început mandatul de director interimar al TAROM, la 15 ianuarie. Acum, Consiliul de administrație al TAROM a decis demiterea lui Costaș, după doar câteva luni la conducerea companiei.

Potrivit surselor Euronews, ar fi existat un conflict între Bogdan Costaș și Anca Boagiu, cea care este membră în Consiliul de Administrație al TAROM. Anca Boagiu nu ar fi putut să lucreze, spun sursele Euronews, în ultimii ani cu niciunul dintre directorii generali. Așadar, au tot existat conflicte în Consiliul de Administrație al TAROM.

Pe de altă parte, Bogdan Costaș a refuzat pe 17 iulie să preia mandatul TAROM, în condițiile în care el era director general interimar. Dăduse mai apoi concurs, a câștigat concursul, însă și aici au existat tensiuni cu privire la negocierea contractului care a durat mai bine de o lună, susțin surse pentru Euronews România.

Bogdan Costaș a decis să refuze preluarea mandatului. În plus, existau nemulțumiri cu privire la dialogul dintre Consiliul de Administrație al TAROM și Ministerul Transporturilor. Cel puțin trei adrese au fost în ultimele săptămâni fără răspuns.

Reacția lui Bogdan Costaș după revocare

Bogdan Costaș a expus cinci motive pentru care a refuzat preluarea noului mandat de director general al TAROM.

„1. Viziunea noului mandat oferit nu asigura cadrul de sustenabilitate necesar, ci expunea direct operatorul național la un risc major de faliment pe care nu îl pot împărtăși.

2. În ultimele luni, am fost singurul executiv TAROM care a identificat devierea Planului de Restructurare și a inițiat un dialog instituțional direct cu Comisia Europeană pentru ajustarea acestuia înainte de termenul limită din decembrie 2026.

3. În pofida propunerii conducerii executive de ajustare a Planului de Restructurare, avizată oficial de Consiliul de Administrație prin HCA nr. 15 din 26 mai 2026 și transmisă Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu am primit nicio reacție, suport sau deschidere din partea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

4. Fără declanșarea formală a procedurii de notificare a Comisiei Europene privitoare la factorii care au dus la devierea indicatorilor din Planul de Restructurare înainte de scadența din decembrie 2026, TAROM riscă o decizie critică din partea Comisiei Europene de declasificare și recuperare a ajutorului de stat, fapt ce ar fi fatal pentru companie.

5. Ca Director General, am decis să refuz acest mandat deoarece nu pot fi părtaș la o direcție managerială și instituțională care compromite viitorul companiei naționale”, a transmis Costaș, printr-un comunicat.

Acceptarea contractului în forma propusă ar fi echivalat cu asumarea unui cadru managerial lipsit de instrumente, de susținere instituțională și de autonomie decizională, ducând TAROM direct spre faliment. Am refuzat acest mandat deoarece am obligația profesională și morală de a nu valida un parcurs care pune în pericol chiar existența operatorului național”, a mai spus Bogdan Costaș.

Cine este Cristian Anghel, noul director general interimar al TAROM

Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis desemnarea lui Cristian Anghel în funcția de director general interimar al companiei.

Cristian Anghel, licențiat în Drept, cu specializări post universitare în Management și leadership și Managementul activităților antifraudă face parte din tânăra generație de manageri, cu expertiză academică și practică îndelungată, care s-a alăturat echipei TAROM din 2017. Până la momentul numirii sale în calitate de director general interimar al TAROM, Cristian Anghel a ocupat funcția de Director Operațiuni Sol.

„Consiliul de Administrație al Tarom a luat în calcul stabilitatea și profesionalismul necesar companiei pentru atingerea principalelor obiective pe termen mediu, respectiv elaborarea bugetului anual pe indicatori actualizați și transmiterea sa spre aprobarea acționarului majoritar al companiei, alături de revizuirea planului de restructurare al TAROM, în baza unui calendar discutat cu Comisia Europeană. Obiectivul principal al echipei de management rămâne revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, sustenabilă pe termen mediu și lung”, a declarat Dan Idolu, președintele Consiliului de Administrație al TAROM.

Mandatul domnului Cristian Anghel debutează efectiv din data de 22 iulie, odată cu revocarea contractului de mandat interimar al domnului Bogdan Costaș. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a CA al Tarom și a statului roman reprezentat de MT, în calitate de acționar al Tarom.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE