CCR a decis ca politicienii să fie obligați în continuare să depună declarațiile de avere, dar nu vor mai fi publicate de Agenția Națională de Integritate. În direct la Euronews România, Dumitru Borțun, specialist în comunicare, a explicat că această decizie va avea drept efect o „lipsă de transparență și o anumită secretomanie a instituțiilor de stat”.
De asemenea, profesorul Dumitru Bortun din cadrul Facultății de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA), consideră că hotărârea CCR „duce spre ticăloșie” și favorizează o mai mare politizare a instituțiilor statului.
Dumitru Borțun, specialist în comunicare: Spune exact ce știm - lipsă de transparență și o anumită secretomanie a instituțiilor de stat, a instituțiilor publice, în general, de care se feresc și una de alta. Se feresc și de reacția presei și de reacția unor platforme care fac anchete și reacția unor facțiuni din aceeași instituție.
Din păcate, instituțiile statului român sunt atât de politizate, încât aproape peste tot vei găsi oameni care servesc partidul la guvernare și oameni care servesc partidul din Opoziție. Așa apar bisericuțe politice în instituțiile statului și se feresc unii de alții, pentru că le e teamă de o anumită reacție. Iată de ce ajungem la această lipsă de transparență.
Dumitru Borțun critică declarațiile lui Sorin Grindeanu, după decizia CCR privind declarațiile de avere: E o strategemă de a evita un răspuns corect
Dumitru Borțun, specialist în comunicare: În ceea ce privește reacția domnului Grindeanu, e tipică pentru răspunsurile oamenilor politici din România și mai ales a celor din PSD.
Întrebarea i s-a pus în legătură cu legalitatea și dânsul răspunde în legătură cu moralitatea. A schimbat planul. Genul ăsta de a schimba subiectul discuției fără să-l anunți în teoria comunicării are două explicații: ori incompetență - nu înțelegi bine despre ce e vorba - ori parșivenie. E o strategemă de a evita un răspuns corect.
Specialist în comunicare: Vor și alții care se vor opune la această aberație
De asemenea, Borțun a catalogat drept „aberant” și proiectul legislativ prin care partenerele de viață ale politicienilor ar fi trebuit să depună și ele declarații de avere.
Dumitru Borțun, specialist în comunicare: Sunt două extreme. Din păcate, instituțiile noastre abilitate au votat pentru extrema asta, ca nimeni să nu mai depună (declarații de avere, n.r) și sper că vor și alții care se vor opune la această aberație. Era la fel de aberant și cu partenerele.
Este foarte greu de codificat juridic și de aplicat distincția dintre parteneră de viață, parteneră permanentă, parteneră de două luni, de trei săptămâni, prietenă.
Dacă ridicăm nivelul discuției spre ceea ce trebuie să fie, trebuie să milităm pentru raționalizarea instituțiilor și raționalizarea comunicării.
Dumitru Borțun, despre lipsa de transparență a politicienilor privind averile: Te-ai dus să-și faci interesul unui stăpân care te plătește sau îți permite să te îmbogățești pe căi ilicite
Dumitru Borțun, specialist în comunicare: Asta duce spre ticăloșie. Ce cauți acolo? Te-ai dus să-și faci interesul unui stăpân care te plătește sau îți permite să te îmbogățești pe căi ilicite sau imorale, în general, pe căi nelegitime.
Asta de oameni care sunt tot timpul cu această pată de suflet că sunt nelegitimi (...) Au probleme din astea, pentru că au probleme de conștiință morală, fiindcă nu au conștiință morală.
