Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce a fost clasat dosarul privind plagiatul lui Nicolae Ciucă. Parchetul General: Fapta s-a prescris în anul 2008

Parchetul General susţine că premierul Nicolae Ciucă nu poate fi acuzat de uz de fals în dosarul în care a fost reclamat că a plagiat în teza de doctorat, deoarece diploma este doar un act care certifică/atestă titlul de doctor şi nu constituie un înscris oficial fals în sensul legii penale.

În luna martie, un procuror de la Parchetul General a dispus clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

La două luni de la această decizie, Parchetul General a dat publicităţii ordonanţa din 15 martie, prin care a fost dispusă clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

Concluzia Parchetului: ”Fapta nu există”

Astfel, arată Parchetul General, ”conform art.197 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. Conform alin. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală. Termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii mai sus menţionată este de 5 ani conform art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal şi curge de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv din anul 2003, termenul de prescripţie fiind aşadar împlinit în anul 2008, înainte de sesizarea formulată în prezenta cauză.”

Premierul României a fost reclamat şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Denunţătorul lui Ciucă considera că ”infracţiunea de uz de fals este săvârşită în formă continuată, teza de doctorat plagiată fiind folosită la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii (art. 35 C.p.), ca realizare profesională notabilă şi suport pentru avansările ulterioare”.

În replică, Parchetul consideră că premierul nu poate fi acuzat de această infracţiune, deoarece diploma de doctor nu este considerată un act oficial fals, în sensul legii penale.

Concluzia Parchetului: "fapta nu există".

Jurnalista Emilia Șercan a publicat investigația

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie 2022, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.

De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE