Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cutremur de 7,5 grade în Filipine. Alertă de tsunami inclusiv în Japonia

Publicat de: Sorin Rusu

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade a avut loc în sudul statului Filipine, în largul coastelor regiunii Mindanao. Conform Centrului Seismologic European Mediteranean (EMSC), cutremurul a avut loc la o adâncime de 32,8 km și a avut loc la ora locală 22:37.

Cutremur în Filipine

Pentru moment, autoritățile nu au oferit informații despre eventuale pagube sau victime, însă au emis o alertă de tsunami. Agenţia Seismologică Filipineză PHIVOLCS a avertizat că mai multe valuri de tsunami ar putea lovi Filipinele timp de câteva ore, începând cu ora locală 00:00. Valurile ar urma să atingă înălțimi chiar și de trei metri.

"Ambarcaţiunile care se află deja pe mare în această perioadă ar trebui să rămână în larg, în ape adânci, până la noi indicaţii", a precizat PHIVOLCS, citată de Reuters. Autoritățile au cerut persoanelor care locuiesc în apropierea coastelor provinciilor Surigao Del Sur şi Davao Oriental "să evacueze imediat" sau "să se deplaseze mai departe, în interioruul teritoriului".

Seismologii avertizează că ar putea urma replici care ar putea să fie resimțite chiar și la 1.000 de kilometri de epicentru, spre Indonezia, Palau și Malaezia.

Cutremurul a fost atât de puternic încât și în Japonia a fost emisă alertă de tsunami în zonele prefecturilor Chiba, Shizuoka şi Kagoshima, iar valurile ar putea lovi coastele nipone după ora locală 01:30.

Filipine se află în "Inelul de foc al Pacificului", așa că țara este adesea lovită de cutremure.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE