Cursurile de la Școala Gimnazială din comuna Gighera, județul Dolj, au fost suspendate temporar din cauza frigului din sălile de clasă. Vechea centrală termică s-a defectat, iar elevii și profesorii nu mai pot desfășura orele în condiții optime. Până la montarea unei centrale noi, lecțiile se desfășoară online.
Deși poarta școlii este deschisă, clasele sunt goale. Elevii și profesorii participă la cursuri în sistem online, o soluție de urgență adoptată de conducerea școlii până la remedierea situației.
„Nu avem montată deocamdată centrala termică nouă cu care ne-a dotat primăria. S-a hotărât ca, până la instalare, având în vedere normele privind climatizarea în sălile de clasă – trebuie asigurate minimum 20 de grade, ceea ce nu se putea – cursurile să se desfășoare online vineri, 7 noiembrie, și luni, 11 noiembrie. Sperăm să reluăm activitatea cu prezență fizică cât mai curând”, a declarat Diana Dascălu, directoarea Școlii Gimnaziale Gighera.
Primăria: „A trebuit să așteptăm rectificarea bugetară”
Autoritățile locale spun că achiziția noii centrale a fost întârziată din motive bugetare.
Viceprimarul comunei Gighera, Alexandru Teodorescu, a explicat că sistemul vechi de încălzire s-a deteriorat complet.
„Cazanul de la centrala veche este fisurat și pierde apă, așa că am fost nevoiți să-l înlocuim. Noua centrală a fost adusă, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie montată de o echipă de la Romstal. În bugetul inițial nu a fost prinsă această investiție, așa că a trebuit să așteptăm rectificarea bugetară pentru a primi fondurile necesare”, a precizat viceprimarul.
Părinții și profesorii speră ca situația să fie remediată cât mai repede, astfel încât elevii să poată reveni în bănci. În prezent, temperaturile scăzute fac imposibilă desfășurarea orelor în sălile de clasă, mai ales pentru copiii din ciclul primar.
Problema încălzirii în unitățile de învățământ nu este una izolată. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 42% dintre școlile și grădinițele din România nu dispun de centrale termice moderne și se încălzesc încă cu sobe pe lemne sau alte surse improvizate.
