Potrivit calendarului, judecătorii care au funcţionat cel puţin doi ani în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani îşi pot depune candidaturile până pe data de 23 mai inclusiv, urmând ca a doua zi să fie publicate listele cu cei înscrişi, notează Agerpres.
Proiectele referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se vor depune la Consiliul Superior al Magistraturii până pe data de 2 iunie inclusiv, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic.
Începând cu data de 8 iunie, Secţia pentru judecători a CSM poate dispune analizarea candidaţilor şi aprobarea susţinerii interviului pentru cei înscrişi.
Este pentru a doua oară când hotărârea de a desemna conducerea ICCJ revine exclusiv Secției de Judecători a CSM. Președintele României fiind exclus din procedură.
Potrivit articolului 53 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea legii nr. 303/2002 privind statutul judecătorului și procurorilor, președintele, vicepreședinții și președinții de secție ai ICCJ sunt numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.
Totodată, legea mai arată că numirea în funcțiile prevăzute anterior se face pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea reinvestirii doar o singură dată. În prezent, la șefia ICCJ se află judecătorul Corina Corbu. Înainte de numirea la șefia instituției, judecătorul Corina Corbu a fost timp de 3 ani președinte al Secției de contencios și administrativ din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE
Miting pro-UE și pro-NATO în Piața Universității din București. Oamenii scandează „Libertate”, „Europa” și „Jos comunismul”
Zeci de artiști au ieșit în stradă, joi seară, pentru o manifestație pro-democrație! Actorii, cântăreții și alte personalități publice și-au dat întâlnire în Piața Universității. Demnitatea, libertățile fundamentale, egalitatea între persoane, drepturile cetățenilor trebuie apărate, spun artiștii.
Cătălin Tolontan, despre desecretizarea CSAT: „Publicarea acestor documente este un scandal internațional”
Desecretizarea rapoartelor serviciilor de informații prezentate în CSAT despre cum a fost finanțată campania lui Călin Georgescu și acțiunile hibride ale Rusiei este „în mod normal un scandal internațional”, a declarat jurnalistul Cătălin Tolontan la Euronews România.
Parchetul General ar putea deschide un dosar chiar dacă nu a primit documentele declasificate de CSAT
Procurorii Parchetului General susțin că nu au primit documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, însă analizează elementele ce ar putea duce la declanșarea unei investigații penale.