Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Continuă luptele aprige în Bahmut, orașul pe care Rusia încearcă să-l captureze de luni de zile

Forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor rusești asupra orașului Bahmut. De opt luni, Rusia încearcă să captureze localitatea și să avanseze în regiunea Donețk, din estul Ucrainei.

Rusia câștigă teren la nord de Bahmut și controlează deja jumătate din regiunea Donețk. Însă Ucraina își continuă apărarea, trimite întăriri și nu intenționează să își retragă trupele.

Bahmut este ținta forțelor Kremlinului timp de luni de zile și acum se află în pericol de a fi înconjurat de soldații ruși. Dintr-un mic orășel aflat în apropiere de Bahmut, mai mulți soldați ucraineni lansează focuri de armă din obuziere britanice.

Însă acest tip de armament nu este singurul pe care națiunile aliate le livrează Ucrainei. Polonia și Slovacia sunt primele țări NATO care au anunțat că vor trimite avioane de vânătoare MiG 29 la Kiev, pentru a sprijini Ucraina în lupta împotriva invaziei rusești.

Între timp, miniștrii de externe și ai apărării din UE urmează să ajungă în curând la un acord politic cu privire la un plan de accelerare a producției și livrării de muniție către Ucraina. De asemenea, planul include realizarea unor achiziții comune pentru creșterea capacității de producție a industriei europene de apărare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE