Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Compensarea prețului la carburanți. Nicolae Ciucă: ”La sfârşitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că măsura prin care a fost compensat prețul la carburanți cu 50 de bani va fi evaluată complet la finalul lunii septembrie.

La începutul ședinței de Guvern, Nicolae Ciucă a afirmat că a catalogat măsura compensării prețului carburanților drept una ”foarte bună”.

”Doresc să fac mențiunea că ne aflăm deja la jumătate intervalului de timp prin care am asigurat acea măsură de compensare a creșterii prețului la carburanți. Putem să identificăm faptul că încă din momentul în care s-a luat această decizie, prețul la carburant a scăzut.

Ca atare, la sfârșitul lunii septembrie, vom avea evaluarea completă a măsurii pe care am luat-o la nivelul Guvernului, măsură care a fost foarte bună. Am putut să vedem cu toții impactul pe care l-a produs în reglare prețului la carburanți”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în cadrul ședinței de Guvern.

La sfârșitul lunii iunie, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă ce vizează compensarea preţului la carburanţi cu 50 de bani.

”Pe perioada 01.07.2022 – 30.09.2022, operatorii economici care comercializează benzină și motorină către clienții finali – persoane fizice și juridice care achiziționează carburanții pentru consumul propriu, și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 Lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate”, prevede actul normativ.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE