Peste jumătate din țară se află sub avertizări de vreme severă, de la cod galben și portocaliu până la cod roșu în București și Ilfov, unde populația a primit și un mesaj RO‑Alert pentru ninsoare abundentă. Stratul de zăpadă depășește, pe alocuri, 50 de centimetri, iar viscolul și vântul puternic reduc vizibilitatea și afectează circulația în sudul, estul și centrul țării. Meteorologii avertizează că fenomenele vor continua în orele următoare.
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a înregistrat 485 de solicitări în ultimele 12 ore
Un număr de 485 de persoane au avut nevoie în ultimele 12 de ore de serviciile Ambulanţei Bucureşti-Ilfov, 335 dintre acestea fiind urgenţe, a declarat miercuri, managerul Alis Grasu, citat de Agerpres, .
„Pe timpul nopţii au fost 485 de cazuri, dintre acestea 335 de urgenţe. (... ) De aseară până azi dimineaţă. (...) Au fost 35 de cazuri în loc public, o parte dintre acestea erau oameni fără adăpost”, a precizat Alis Grasu.
Managerul SABIF a menţionat că pe străzile laterale se circulă cu dificultate.
„Se circulă cu multă dificultate. Străzile sunt greu de circulat. Încercăm să facem faţă la toate solicitările. (...) Nu avem cazuri în aşteptare. Se ajunge foarte greu”, a transmis Alis Grasu.
Circulația tramvaielor 41 și 25 este blocată în Capitală
Circulația tramvaielor pe liniile 41 și 25 este blocată miercuri dimineața, din cauza ninsorii și a zăpezii acumulate, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Tobescu, șef Serviciu comunicare în cadrul Societății de Transport București (STB).
'Circulația tramvaielor pe liniile 41 și 25 este blocată din cauza ninsorii și a zăpezii acumulate. Pentru preluarea călătorilor, au fost înființate linii navetă de autobuze, respectiv 641 și 625. Autobuzele circulă la această oră pe toate traseele, însă în condiții de iarnă, traficul fiind îngreunat din cauza zăpezii acumulate', a afirmat Tobescu.
Acesta a precizat că echipele STB acționează în teren pentru deszăpezirea liniilor de tramvai, a macazelor și a zonelor critice din rețea, în vederea reluării treptate a circulației.
'Sunt încă pe traseu utilajele de deszăpezire și vagoane plug-perie pentru curățarea căii de rulare a tramvaielor', a adăugat Constantin Tobescu.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului și viscol puternic, valabilă în 12 județe și în București.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 februarie, ora 20:00 - 18 februarie, ora 12:00, în Muntenia și în sudul Moldovei va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20 - 50 cm (echivalent în apă de 20 - 50 l/mp).
Meteorologii au emis miercuri dimineața două avertizări nowcasting Cod roșu de ninsoare abundentă pentru județul Ilfov și municipiul București, valabile până la ora 8:20. În zonele atenționate se semnalează ninsoare abundentă, în condițiile în care s-au depus deja 30 - 35 centimetri, iar ninsoarea va continua, urmând să se depună un strat nou de zăpadă cu grosimi în general de 15 - 20 de centimetri.
Mihai Timu, ANM: „Deocamdată până la 8:20 rămâne în vigoare codul roșu, iar acesta nu va fi prelungit. Va mai ninge moderat în următoarele ore. Vom ajunge în Capitală la un strat dee zăpadă de 50 de cm, distribuit neuniform. În anumite zone probabil stratul depășește 50 cm. Problemele se vor muta spre sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. Acolo vom avea viscol”.
Mesaj RO-ALERT
Departamentul pentru Situații de Urgență a emis, miercuri dimineața, un mesaj RO-ALERT pentru cod roșu de ninsori abundente în București.
„Avertizare meteo cod roșu de ninsori abundente, perioada de manifestare preconizată 18.02.2026, 4:20 - 8:20. Evitați deplasarea cu autoturismul în zonă! În caz de necesitate folosiți rutele ocolitoare comunicate de autorități” - este mesajul transmis de autorități.
Potrivit PMB, primăriile de sector intervin cu 378 de utilaje, 2.750 de operatori și 18.626 de tone de material antiderapant solid și lichid. Prioritate au arterele principale, pantele, rampele, podurile stațiile STB, trecerile de pietoni, zona unităților de învățământ, a spitalelor și instituțiilor publice.
