Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CM Qatar 2022. Cine este cel mai valoros jucător de la Cupa Mondială. Este cotat la peste 200 de milioane de euro

Selecționata Angliei este cea mai valoroasă de la acest Campionat Mondial de Fotbal, potrivit unui studiu realizat de grupul elveţian de cercetare CIES Football Observatory, citat de Reuters. Iar la numai 19 ani, mijlocașul central Jude Bellingham este cel mai valoros jucător de la turneul final.

Potrivit studiului, lotul de 26 de jucători al Angliei este evaluat la puţin peste 1,5 miliarde de euro, ca valoare de transfer, iar Bellignham, în vârstă de 19 ani, este cotat la 202 milioane de euro.

Legimitat la Borussia Dortmund, mijlocașul central și-a trecut numele pe lista marcatorilor în primul meci al Angliei de la Cupa Mondială din Qatar. Englezii au învins, luni, Iranul cu scorul de 6-2, iar Bellingham a marcat primul gol, în minutul 35.

Cele mai valoroase echipe de la Campionatul Mondial din Qatar

Brazilia ocupă locul secund pe această listă, cu o valoare de transfer de 1,45 miliarde de euro, iar Vinicius Junior, atacantul lui Real Madrid, este considerat cel mai valoros jucător brazilian, cu o cotă de 200 de milioane de euro.

Pe poziţia a treia se află Franţa, cu un lot evaluat la 1,34 miliarde de euro, dominat de starul lui PSG, Kylian Mbappe, a cărui valoare de transfer se ridică la 185 de milioane de euro, conform studiului.

Primele trei clasate sunt urmate de Spania (1,2 miliarde de euro), Portugalia (1,15 miliarde euro) şi Germania (1,02 miliarde euro).

Cum a fost stabilit clasamentul

Tehnica statistică utilizată în studiu pentru a construi modelul a fost regresia liniară multiplă, cu taxe plătite de cluburi ca o variabilă independentă, subliniază Reuters, citat de Agerpres.

Eşantionul cuprinde peste 2.000 de tranzacţii ale jucătorilor transferaţi de la cluburi din cele cinci mari ligi europene, începând din iulie 2012 şi până în noiembrie 2021.

Valoarea totală a selecţionatelor participante la Cupa Mondială 2022 a fost estimată la 15 miliarde de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE