Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

PORTRET | Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală: vocea Bisericii din altar, dar și de pe TikTok

Părintele Visarion Alexa a fost suspendat de la slujire și retras din funcția de paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București, ca urmare a acuzațiilor de agresiune sexuală. Surse din rândul anchetatorilor au precizat că preotul este vizat de alte cinci plângeri pentru aceleași fapte.

În urmă cu aproape 10 zile Visarion Alexa, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de agresiune sexuală. Pe 17 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Preotul Visarion Alexa a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Bărbatul este căsătorit și tată a patru copii.

Părintele Visarion Alexa, invitat frecvent la emisiuni TV în care vorbea despre credință și iubire

Până la izbucnirea acestui scandal, părintele Visarion Alexa era parohul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” situată în cartierul Militari din București. Preotul originar din Bacău a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute figuri bisericești din România. Activ în mediul online, a fost invitat în numeroase emisiuni de televiziune. Totodată, el a moderat mai multe emisiuni pentru site-ul Doxologia, un portal creștin ortodox, unde a abordat „teme de actualitate şi a răspuns la frământările generaţiei actuale”, după cum reiese din descrierea publicată pe site.

De asemenea, preotul a fost prezent și pe rețeaua Tik-Tok, unde diferiți utilizatori distribuie clipuri scurte din emisiunile în care părintele oferă sfaturi despre viață.

În 2021, Visarion Alexa a fost invitat la un podcast realizat de artistul Damian Drăghici, emisiune care a strâns mii de vizualizări și comentarii pozitive.

Părintele Visarion Alexa: „Unii caută o iubire ca-n filme. Nu știți ce cereți”

„Unii caută o iubire ca-n filme. Nu știți ce cereți. Filmul durează o oră, după ce se termină e ok, dar iubire ca-n filme poate dura o viață în care să fii un om terorizat, obosit, mâncat de gelozie și invidie, nu cred că vă doriți una ca asta. Atunci e foarte important ce înseamnă o iubire care duce spre căsătorie. Părerea mea e că o iubire care duce spre căsătorie este o iubire lângă un om lângă care te poți odihni. Oamenii zic că dacă nu simt golul ăla în stomac, simt că nu e iubire. Nu simt fluturii ăia, de unde o fi apărut asta cu fluturii și cu golul, nu știu. Pentru că eu când simt un gol în stomac, îmi este foame”, spunea preotul într-o emisiune realizată în 2021 pentru Doxologia.

„O femeie nu poate gândi niciodată ca un bărbat”

„Nimeni nu ne vorbește despre căsătorie, nimeni nu ne vorbește iubire, nimeni nu ne vorbește despre ce înseamnă relația dintre un bărbat și o femeie. Nimeni nu ne spune că bărbații și femeile sunt diferiți. O femeie este total diferită de un bărbat. Știați asta? Și anatomic și psihic.

O femeie nu poate gândi niciodată ca un bărbat și un bărbat nu poate gândi niciodată ca o femeie”, a precizat părintele Visarion Alexa într-o emisiune difuzată tot de portalul ortodox Doxologia pe tema diferențelor dintre bărbați și femei – „condiție de bază pentru o relație armonioasă”.

„Preotul trebuie să fie doar preot şi atât, nimic altceva”

„Preotul trebuie să fie doar preot şi atât, nimic altceva, nici influencer, nici comunicator – ci să ţină Liturghia, să stea la spovedit în faţa oamenilor şi cam atât. În rest, oamenii ştiu ce au de făcut. Dacă cuiva i se pare interesant şi provocator ce spui, atunci el se ocupă ca acel cuvânt să ajungă mai departe la oameni. Preoţia este o vocaţie, o chemare şi o misiune. Orice preot care crede că este o virtute lucrul acesta, se pierde pe sine”, a spus Visarion Alexa, într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

Părintele Visarion Alexa l-a susținut pe Patriarhul Daniel, după ancheta Recorder privind BOR

În urma unei investigații realizată de Recorder, Clanul Marelui Alb, în care se arăta de câți bani publici a reușit să beneficieze BOR de când ÎPS Daniel a ajuns patriarh, părintele Visarion Alexa a scris pe Facebook un mesaj de susținere față de acesta și i-a jignit pe jurnaliștii care au realizat investigația, notează Libertatea.

„Am toată admirația pentru Patriarhul României. Mizerie și nesimțire varsă " jurnaliștii" peste acest om care lasă ceva României.

Îl respect profund pentru atitudinea creștină pe care o are. Tace și iartă.

Cum aș putea să-i cred pe " jurnaliști" când omul acesta pe pământul moștenit de la părinții trupești ridică o mănăstire ?! Chiar și casa părintească a donat-o Bisericii. Ce nevoie are să adune ceva pentru sine de vreme ce a făcut acest gest suprem?! O logică tâmpă să vorbești mizerabil despre un astfel de om”, a scris Visarion Alexa, pe pagina sa de Facebook.

Pe fondul scandalului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat că preotul Visarion Alexa a recunoscut, în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, fapta de care este acuzat, fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE