Cine este Jim Jordan, autorul raportului Congresului SUA care a vizat și alegerile din România. Un republican l-a numit „terorist politic”

Raportul Congresului SUA, publicat pe 3 februarie, în care apare și o referire despre anularea alegerilor din România, a declanșat un val de reacții, în special din tabăra extremiștilor. Președintele Nicușor Dan a explicat de ce „România nu este subiectul” acelui raport. Iar presa americană a dat detalii despre autori.

Este vorba de un raport preliminar al comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, controlată de republicani, iar șeful acestei comisii este Jim Jordan, începând cu 2023.

Raportul este unul critic la adresa Uniunii Europene, în ansamblu. Acesta susține că cea care ar fi intervenit în alegerile din România și în alte țări europene ar fi fost Comisia Europeană, deși dovezile indică clar Rusia. Mai mult, raportul Senatului SUA a confirmat ceea ce au descoperit SRI și SIE și a scris despre situația din România ca despre un „exemplu de război hibrid rusesc”.

Astfel, raportul Camerei Reprezentanților, controlată de Republicani, nu este un raport „făcut de SUA”.

  • Jim Jordan - negaționist climatic, antivaccinist și cu poziții anti-europene.
  • implicat în asaltul de la Capitoliu.
  • numit „terorist” politic de către un lider al propriului partid.
  • loial față de Trump.
  • apropiat de Nigel Farage sau Viktor Orban.

Cine este Jim Jordan, autorul „raportului Congresului SUA”

Din 2007, Jim Jordan reprezintă districtul 4 din Ohio și este co-fondator al House Freedom Caucus, adică „cel mai de dreapta” grup din Congresul american, conform The Guardian.

Jim Jordan a avut legături cu cele întâmplate la asaltul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, în sensul că a refuzat să coopereze cu comisia care a anchetat situația. Ba mai mult, Jim Jordan a fost descris de comisia care a anchetat asaltul asupra Capitoliului drept „un jucător cheie în încercarea de a răsturna alegerile din 2020.”

„Jim Jordan a fost profund implicat în eforturile antidemocratice ale lui Donald Trump de a răsturna alegerile prezidențiale din 2020. Jordan a contribuit, de asemenea, la organizarea opoziției Congresului față de numărarea voturilor electorale certificate ale lui Biden. Niciuna dintre acțiunile lui Jordan nu s-a bazat pe obiecții legitime. El a încercat pur și simplu să-l mențină pe Donald Trump la putere, contrar voinței poporului american”, a declarat Thomas Joscelyn, citat de CNN. Thomas Joscelyn este unul dintre autorii raportului final al comisiei speciale a Camerei Reprezentanților care a investigat atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului din SUA.

Despre Jim Jordan, fostul lider republican John Boehner a spus că este „un terorist politic”. Practic, o figură cunoscută din propriul lui partid l-a catalogat în acest fel.

Printre convingerile sale de-a lungul timpului se numără cele referitoare la negaționismul climatic, poziții anti-Europa sau anti-vaccin.

În tinerețe, Jim Jordan a fost practicant de lupte libere, cu peste 170 de meciuri și cu două titluri câștigate la nivel universitar, iar ulterior a devenit un politician extrem de conservator. El este un susținător al lui Donald Trump și chiar a fost decorat, în 2021, cu „Medalia Prezidențială a Libertății”, pentru loialitatea sa față de președinte.

În tinerețe, Jim Jordan a fost protagonistul unui scandal la Ohio State University, în perioada 1987–1995. Jordan, care a fost antrenor secund de lupte la acea universitate, a fost acuzat de zeci de foști luptători că „a știut despre abuzurile sexuale sistematice” comise de medicul echipei, Richard Strauss, care s-a sinucis ulterior.

Jordan a negat însă că ar fi auzit sau văzut ceva, însă foștii săi elevi au declarat contrariul: „E imposibil ca Jimmy să nu fi știut, ne plângeam zilnic în vestiar”.

„Dacă Jordan spune că nu știa despre asta, atunci minte”, a spus foata luptătoare Dunyasha Yetts.

„Chiar vreți ca un om care a ales să nu-și apere oamenii să ocupe această funcție? Este acesta tipul de caracter pe care îl doriți pentru un președinte al Camerei Reprezentanților?”, a spus alt fost sportiv, Mike Schyck, citat de NBC News.

Ceea ce a mai remarcat presa americană este că Jim Jordan ar fi „un apropiat al extremei drepte din Europa”. De altfel, el a fost de multe ori prezent alături de lideri precum Nigel Farage (arhitectul Brexit) și a lăudat politicile premierului maghiar Viktor Orban.

Despre Jim Jordan, Politico a scris că este un „aliat cheie” al lui Elon Musk. De precizat că platforma lui Elon Musk, X, tocmai a fost amendată de UE cu 6% din cifra de afaceri, pentru nerespectarea Digital Services Act. În consecință, Jordan a reacționat imediat și a spus că această decizie este „o amenințare la adresa libertății de exprimare a americanilor”.

În plus, Jim Jordan are legături cu miliardarii din Big-Tech care finanțează cauzele de dreapta, conform publicației Tech Policy.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5