După ce a fost capturat de americani pe 3 ianuarie, președinele Venezuelei, Nicolas Maduro, va apărea în fața inatanței astăzi, 5 ianuarie, la ora locală 12 (ora 19 în România). El este judecat de un complet condus de Alvin Hellerstein, un reputat magistrat în vârstă de 92 de ani, iar procesul va avea loc la Curtea Federală pentru Districtul Sudic al New Yorkului (Manhattan).
Alvin Hellerstein, în vârstă de 92 de ani, îl va judeca pe Nicolas Maduro
Acest judecător s-a ocupat de cazul Maduro de mai bine de un deceniu. Președintele Venezuelei este judecat într-un dosar de trafic de droguri, pe care autoritățile americane îl instrumentează de aproximativ 15 ani, iar Maduro este inculpat din 2019.
Acest proces este considerat unul dintre cele mai importante din istoria justiției americane.
Președintele Venezuelei se află în detenție la Metropolitan Detention Center, din Brooklyn, închisoare cunoscută drept „infernul pe pământ” și care a găzduit mulți infractori celebri.
Judecătorul Hellerstein este un evreu foarte respectat în SUA, a fost numit în funcție în 1998, de către fostul președinte american Bill Clinton, și a dobândit statutul de senior în 2011, după cum apare pe portalul United States District Court. El este cunoscut pentru procesele și litigiile foarte grele și sensibile de care s-a ocupat. Unul dintre ele face referire la despăgubirile pentru victimele atentatului terorist din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center.
De remarcat că, deși Hellerstein îl judecă pe Maduro în mandatul lui Trump, chiar Trump a fost, recent, unul dintre protagoniștii din cazul unei spețe judecate de acest magistrat. Este vorba despre acea invocare de către Trump a „Legii Inamicilor Străini”, a cărei aplicare Hellerstin a respins-o. Acea lege a fost adoptată în 1798 și a fost folosită în special în timpul celor două războaie mondiale, pentru a expulza presupușii membri ai unui grup infracțional venezuelean. Legea a mai fost folosită împotriva cetățenilor japonezi și germani aflați pe teritoriul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar Hellerstein nu a fost de acord, în septembrie, cu dorința lui Trump, care voia să se folosească de acea lege pentru a reține și a expulza migranții din Texas, Louisiana și Mississippi.
Un alt exemplu care îl privește pe Trump este acel proces legat de plățile pe care președintele american le-ar fi făcut către vedeta de filme pentru adulți, Stormy Daniels. Judecătorul Hellerstein a respins încercarea lui Trump de a muta cazul într-o altă instanță federală, motivând că „plățile sunt o chestiune pur personală a președintelui și nu reflectă atribuțiile oficiale ale funcției”.
Judecătorul Alvin Hellerstein este de confesiune mozaică ortodoxă, respectă Șabatul și a condus una dintre cele mai importante sinagogi din Upper West Side, Jewish Center, potrivit publicației Ynetnews.
Hellerstein a lucrat, mai bine de un sfert de secol, la tribunalul din Manhattan, considerat cel mai puternic din Statele Unite. În ciuda vârstei sale înaintate, el continuă să judece cazuri importante de natură penală, legate de terorism și de securitatea națională. Hellerstein este recunoscut pentru reputația sa de „strictă independență judiciară și respectare meticuloasă a procedurilor federale.”
Maduro se confruntă cu acuzații federale grave, inclusiv trafic de narcotice, corupție și infracțiuni legate de terorism, potrivit procurorilor americani. Cazul are implicații geopolitice semnificative și a atras atenția Israelului și a comunităților evreiești din întreaga lume, având în vedere îndelungata alianță a lui Maduro cu Iranul și atacurile repetate asupra Israelului și „sionismului” din partea guvernului său, după cum precizează sursa citată.
De-a lungul carierei sale, Hellerstein a prezidat litigii complexe și sensibile din punct de vedere politic, inclusiv cazuri financiare majore și procese civile. El este cunoscut și pentru „hotărârile sale detaliate, gestionarea fermă a sălii de judecată și abordarea metodică a aspectelor probatorii și procedurale.”
Alt caz celebru gestionat de Hellerstein este procesul producătorului de filme Harvey Weinstein, condamnat de tribunalul din Manhattan pentru infracțiuni sexuale.
Născut în New York City, în 1933, Hellerstein a obținut atât diploma de licență, cât și pe cea de drept la Universitatea Columbia. A servit apoi în Corpul Judecătorilor Avocați Generali ai Armatei SUA, iar ulterior a activat în practica privată. De când s-a alăturat magistraturii federale, a rămas o figură-cheie în dosarele Districtului Sudic.
Un amănunt interesant este că, deși are 92 de ani, Alvin Hellerstein joacă tenis de trei ori pe săptămână cu rabinii din New York.
