Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cinci accidente aviatice în 25 de zile, în România

Aviația din România înregistrează o perioadă neagră. În doar câteva zile au avut loc cinci accidente aviatice în care au fost implicate aeronave de mici dimensiuni. Iar bilanțul e tragic: șase persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva au fost rănite.

Patru accidente aviatice în 25 de zile, în România

Primul accident s-a produs pe 15 iulie, în apropiere de Orăștie. Un avion mic s-a prăbușit atunci pe câmp. Pilotul a murit pe loc, iar pasagerul a fost găsit în stare de inconștiență. Cu șapte ani înainte pilotul scăpase cu viață dintr-un alt accident aviatic.

Câteva zile mai târziu, pe 19 iulie, un planor s-a prăbușit pe un câmp dintre localitățile Caracal și Drăghiceni, iar pilotul de 24 de ani nu a supraviețuit.

Următoarea zi, pe 20 iulie, au avut loc două accidente. O aeronavă ultraușoară, de tip Savannah S, s-a răsturnat la ateriare, pe un dig din zona Periteasca, aflat la câțiva kilometri de Gura Portiței, iar ambii pasageri s-au salvat.

Câteva ore mai târziu, chiar în zona complexului de la Gura Portiței, alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în timp ce mergea să-i ajute pe cei din accidentul precedent. Din păcate, ambele persoane aflate la bordul acestuia din urmă și-au pierdut viața.

A urmat apoi accidentul din Arad, de pe 9 august, când un aparat de zbor de mici dimensiuni s-a prăbușit în curtea fabricii Astra Rail, de pe Calea Aurel Vlaicu, în apropiere de Atrium Mall. Două persoane au murit.

Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat incidentele și a demarat anchete pentru fiecare caz în parte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE