Procurorii care fac cercetări în zona blocului distrus de explozia din cartierul Rahova susțin că nu au indicii că ar fi vorba despre o mână criminală în cazul deflagrației. De asemenea, experții au confirmat că a existat o fisură în coloana de transport de gaze și că a fost stabilit epicentrul exploziei.
Experții au ridicat probele descoperite în apropierea blocului afectat de explozie pentru a fi analizate de experți ai INSEMEX, iar cercetările la fața locului vor dura chiar și două săptămâni.
„A fost o cercetare extraordinar de dificilă până la momentul actual. Partea de intervenție la nivelele superioare afectate de explozie s-a efectuat din nacele, cu drone și roboți. Este singura variantă pe care la momentul actual o avem disponibilă. Vom efectua și astăzi astfel de activități cu o dronă mai performantă pe care urmează să o aducem.
Spațiul este foarte nesigur. De asta nu se poate intra la momentul actual fără avizul celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții.
Conducta de gaz care a fost ridicată avea într-adevăr o fisură în ea și celelalte cabluri electrice care au fost găsite în proximitatea acestei conducte de gaz. Expertizele se vor efectua de către cei mai buni experți din țară de la Insemex și alți specialiști solicitați pentru cauză”, a explicat comisar șef Alexandru Poroșanu, director adjunct al Institutului de Criminalistică.
Audierile în cazul exploziei din Rahova continuă
„Cercetarea la fața locului încă nu s-a finalizat. (...) Această etapă de cercetare va mai dura probabil o săptămână sau două pentru că se iau în calcul toate detaliile care au fost ridicate și toate indiciile care ne vor conduce pe noi spre a stabili o răspundere cu privire la o persoană fizică sau juridică.
În ceea ce privește audierile, acestea sunt continuate și sunt audiate persoane, atât locatari, persoane juridice care aveau capacitatea de a furniza anumite utilități în zonă”, a afirmat Gheorghe Cristian, Directorul Direcției de Investigații Criminale.
„Nu avem indicii de a fi folosite alte substanțe explozive”
„Am stabilit un epicentru al exploziei și la momentul de față mergem pe toate palierele și la toate etajele pentru a stabili dinamica exploziei și cauzele acesteia.
Până la momentul de față nu avem indicii de a fi folosite alte substanțe explozive și nici nu avem indicii că ar fi o mână criminală, cu intenție. (...) pentru a evita toate speculațiile care s-au făcut în mediul online sau de către diverse persoane”, a afirmat chestorul de poliție Gheorghe Cristian.
De asemenea, chestorul Marius Andrei, director adjunct al Poliției Capitalei, a menționat că societățile de utilități vor putea interveni gradual, sub supravegherea anchetatorilor.
„Societățile de utilități au fost informate că pot interveni punctual, gradual, accesul în zona afectată urmând să fie controlat.
Echipele tehnice pot să intervină în așa fel încât să identifice eventuale defecțiuni cauzate de explozie și remedierea acestora pentru punerea în funcțiune a acestor utilități”, a afirmat Marius Andrei.
O explozie puternică a avut loc vineri dimineață pe Calea Rahovei din București, în zona Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Trei persoane au decedat și sunt 20 de răniți, în total, dintre care 15 au fost transportați la spital.