Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cer galben și aer irespirabil în Toronto. Fumul incendiilor a transformat orașul în cel mai poluat din lume

Toronto, cel mai mare oraș al Canadei, s-a trezit miercuri sub un cer galben și un strat dens de fum provenit de la incendiile de vegetație care afectează nordul țării.

Din cauza poluării extreme, platforma specializată IQAir a clasat metropola canadiană pe primul loc în lume în ceea ce privește calitatea slabă a aerului.

Norul gros de fum, care a redus vizibilitatea și a acoperit clădirile orașului, provine de la sutele de incendii de vegetație active în provincia Ontario și în alte regiuni din Canada. În prezent, în întreaga țară sunt înregistrate 838 de incendii de vegetație, dintre care peste 100 ard doar în Ontario.

Autoritățile au emis avertizări privind calitatea aerului și le recomandă locuitorilor să rămână în locuințe, să evite activitățile fizice în aer liber și să limiteze expunerea la fum. Specialiștii avertizează că acesta poate provoca iritații ale ochilor, nasului și gâtului, dureri de cap și tuse, iar în cazul persoanelor vulnerabile poate duce la probleme respiratorii grave.

Din cauza condițiilor periculoase, mai multe evenimente organizate în aer liber au fost anulate, inclusiv zonele destinate suporterilor pentru meciul dintre Anglia și Argentina, iar unele spații de agrement au fost închise.

Meteorologii avertizează că norul de fum nu se va opri la granița Canadei. În următoarele zile, acesta este așteptat să ajungă în nord-estul Statelor Unite, inclusiv în statul New Jersey, unde este programată finala Cupei Mondiale. Autoritățile americane monitorizează evoluția fenomenului și au început să distribuie măști de protecție KN95 în zonele care ar putea fi afectate.

Deși oficialii spun că situația nu este la fel de gravă ca în 2023, când incendiile din Quebec au acoperit cu fum o mare parte a Coastei de Est a SUA, amploarea fenomenului confirmă impactul tot mai mare al incendiilor de vegetație asupra calității aerului în America de Nord.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Cer galben și aer irespirabil în Toronto. Fumul incendiilor a transformat orașul în cel mai poluat din lume