La doar câțiva kilometri de București, în orașul Măgurele, se află unul dintre cele mai avansate centre de cercetare din lume: ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics). Aici, România găzduiește un laborator unic, unde lumina capătă o nouă identitate. Devine forță, unealtă de cercetare și chiar poartă de acces către misterele Universului.
*Material susținut de ELI-NP
Puterea de 10 petawați – energia unei stele, concentrată într-un laborator
ELI-NP deține cel mai puternic sistem de laseri din lume: două brațe care generează impulsuri de 10 petawați. Asta înseamnă echivalentul a 100 de miliarde de becuri aprinse simultan, focalizate într-un punct microscopic. Este genul de intensitate care nu se mai regăsește nicăieri pe Pământ, doar în inima stelelor.
„Putem crea în laborator o plasmă similară cu cea din mediul stelar”, explică dr. Călin Alexandru Ur, directorul ELI-NP. „Astfel, înțelegem cum s-au format elementele în exploziile stelare și putem dezvolta noi metode de accelerare de particule.”
Laboratorul care aduce cosmosul pe Pământ
Dr. Ștefan Popa, cercetător în cadrul Lasers System Department, spune simplu: „Ce avem aici e unicat în lume.” Și nu exagerează. Pulsurile laser, concentrate într-un spot de câțiva microni, ating intensități între 10 la puterea 22 și 10 la puterea 23 W/cm², suficiente pentru a simula fenomene fizice extreme, imposibil de reprodus în altă parte.
De la fascicule de lumină la terapii pentru cancer
Dar fără o țintă rezistentă, toată această putere s-ar irosi. Aici intervin cercetătorii din Laboratorul de Ținte, unde se produc materiale nanostructurate, care pot rezista fiecărui puls. Drd. Ștefania Ionescu, inginer chemist, explică:
„Fiecare material influențează diferit interacțiunea cu laserul. Putem genera protoni sau ioni, utilizați ulterior în terapii precum hadronterapia pentru tratarea cancerului.”
Gamma Beam – raze gamma mai precise decât oricând
În paralel, cercetătorii implementează sistemul Gamma Beam, o sursă de raze gamma extrem de intensă și precisă, unică la nivel global. Este, practic, un super-microscop nuclear.
„Ne propunem să obținem fascicule cu energie precisă și o lățime de bandă extrem de îngustă. Ce înseamnă asta? Ca fotonii să nu se disperseze prea mult în energie, iar provocarea este tocmai să obținem această performanță. Asta ne preocupă în mod activ.”, spune prof. Dimiter Balabanski. „Asta înseamnă aplicații directe în medicină, dar și în securitate, pentru scanarea containerelor sau investigarea materialelor radioactive.”
O comunitate științifică tânără care construiește viitorul
ELI-NP nu înseamnă doar infrastructură high-tech, ci și oameni, mulți tineri cercetători, doctoranzi și studenți, veniți din toate colțurile țării și din străinătate. Este o comunitate vie, care crește și învață în ritmul cercetării de vârf.
„Avem aproape 100 de studenți activi, masteranzi, doctoranzi, stagiari. Încercăm să aducem știința la barierele cunoașterii. Este, poate, cel mai bun loc din România pentru o carieră științifică.” spune drd. Ștefania Ionescu, inginer chemist, ELI-NP.
„ Noi nu implementăm aici terapiile, doar facem studii care, mai târziu, pot pot fi de folos și pot ajuta.”, adaugă Drd. Drăgana Dreghici, Asistent Cercetare, Laser Driven Experiment Department.
România, pe harta marilor centre de cercetare ale lumii
Cu peste 100 de acorduri internaționale și colaborări cu laboratoare de renume din SUA, Germania, Italia sau Franța, ELI-NP transformă România într-un jucător strategic în știința globală.
„Ne-am așezat pe harta marilor infrastructuri științifice și ceea ce facem aici nu poate fi făcut în altă parte.”, afirmă dr. Călin Alexandru Ur., director ELI-NP.
ELI-NP este mai mult decât un laborator. Este un simbol al potențialului științific românesc, o poartă deschisă către descoperiri care pot schimba lumea. Iar poate cea mai mare realizare nu este intensitatea laserului, ci faptul că tot mai mulți tineri aleg să rămână, să cerceteze, să inoveze. Pentru că viitorul se construiește cu pasiune, aici, la Măgurele.