"Nu sunt sărac!" Matematica încasărilor din salarii și chirii, cu șeful CFR Călători, proprietar în Dubai

Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, a declarat că are venituri de peste 11.000 de euro pe lună, iar 4.000 de euro obține numai de pe urma închirierii unui apartament pe care l-a cumpărat în Dubai. „Nu sunt sărac”, a punctat Preoteasa într-o conferință de presă în care a fost întrebat, printre altele, despre riscul intrării CFR Călători în incapacitate de plată.

Preoteasa a acuzat o jurnalistă că a făcut publice o informație „eronată” din declarația sa de avere. „Care legătura între incapacitatea de plată (a CFR, n.r) și apartamentele mele din Dubai? Care e legătură?”, a spus Preoteasa.

Directorul CFR Călători a fost întrebat prin ce mijloace și-a putut permite să cumpere un apartament în Dubai.

Reporter: Potrivit declarației de avere, aveți un teren și o casă în România, un apartament cumpărat cu credit în Dubai, cu o rată lunară ...

Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: Nu, nu. E terminat. E achitat demult, dar nu mai are returnare.

Șeful CFR Călători: În concepția unora trebuie să fim săraci lipiți pământului. Am peste 11.000 de euro pe lună

Reporter: Ați dat avans pentru un al doilea apartament în Dubai. Potrivit declarației de avere, aveți venituri de 4.000 de euro lunar. Cu tot cu indemnizații, chirii, ajungeți la peste 5.000 de euro lunar. Cum vă permiteți ca angajat al statului să achitați această rată care practic este încă o dată?

Traian Preoteasa: În concepția unora, angajat și în conducerea statului trebuie să fim săraci lipiți pământului. Nu sunt sărac.

În primul rând, nu am 5.000 de euro pe lună. Am 4.000 de euro numai de pe chiria din Dubai. Deci eu am peste 11.000 de euro pe lună. Și se poate vedea dacă citeați declarația de avere, dar poate ați citit-o pe sărite. (...)

Declarația pe 2024 este depusă pe 30 ianuarie 2025 pentru 2024. Deci, nu am așteptat 15 iunie. Acolo să vedeți dacă luați veniturile, că am peste 11.000 de euro pe lună și nu plătesc nicio rată, doamnă în Dubai.

Traian Preoteasa: Eu nu plătesc niciun leu rată în Dubai

Reporter: E un apartament care a fost luat cu o rată.

Traian Preoteasa: Este un contract de vânzare-cumpărare în care este suma totală a apartamentului. Se numește contract off plan. Plătești o taxă de rezervare, după care într-un cont escrow plătești rate la an, nu pe lună. Nu există rată lunară și se trag bani în funcție de realizările constructorului.

Primul apartament este terminat și a fost tot off plan. S-a plătit în decurs de cinci ani și mai are o componentă contractul din Dubai. Plătești doar jumătate și jumătate se plătește singur din chirie.

Eu nu plătesc niciun leu rată în Dubai. Eu plătesc bani când se termină faza de lucrare.

Directorul CFR Călători: Trebuie să mor de foame?

Reporter: Legat de cel de-al doilea apartament pentru care ați dat avansul în Dubai, într-o zonă rezidențială exclusivistă în care apartamentele costă între un milion și 10 milioane de euro. Cum v-ați permis să cumpărați?

Traian Preoteasa: Prețul apartamentului e trecut în declarația de avere.

Reporter: Vă întreb ca angajat al statului...

Traian Preoteasa: Doamnă, ia explicați-mi mie, ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?

Reporter: Nu.

Traian Preoteasa: Și atunci?

Preoteasa: Eu nu am nicio vină că președintele are un salariu „de mizerie”

Reporter: Este mai greu să conduci CFR Călători decât să conduci România?

Traian Preoteasa: Nu, asta deja e o glumă. Eu nu am nicio vină că președintele României are un salariu care ar trebui să fie de 10 ori mai mare. La fel și miniștrii, am înțeles că salariul miniștrilor e 13.000 de lei pe lună. Credeți-mă. Ei sunt curajoși că sunt miniștri cu banii ăștia. Nu poți să conduci niște ministere... sunt 15 oameni în România și să le dai 15.000 de lei.

Nu e vina noastră că președintele are un salariu, ca să zic așa, cu ghilimelele de rigoare, de mizerie într-o țară europeană!

Lăsați-l pe președinte să i se dea 100.000 de euro. Eu sunt de acord. Și dacă ar fi un referendum aș vota cu trei mâini mâini. Nu poți să conduci o scară de bloc cu 13.000 de lei!

Șeful CFR Călători, la adresa unei jurnaliste: Ori nu vreți să înțelegeți, ori nu puteți!

Reporter: În condițiile în care compania poate ajunge în incapacitate de plată.

Traian Preoteasa: Și care legătura între incapacitatea de plată și apartamentele mele din Dubai? Care e legătură? Doamnă, iar vă întreb. Care este legătura între declarația mea de avere? Nu mă enervez. Am vrut să explic de data asta pentru că am făcut-o de patru ori. Ori nu vreți să înțelegeți, ori nu puteți.

Care este legătura între incapacitatea de plată a CFR Călători și cheltuielile mele private?

Reporter: Vă întreb de cheltuielile dumneavoastră private, cum puteți să le susțineți, având în vedere veniturile pe care le aveți.

Traian Preoteasa: Le aveți toate veniturile mele trecute în declarația de avere. Nu sunt chirii la negru. Totul le aveți în declarația de avere.

Aveați o sumă eronată. Am 11.000 de euro pe lună. 4.000 de euro am numai din Dubai din închirierea apartamentului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE